Trântor de lux demascat

City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?

vineri, 20 mai 2022, 02:00
2 MIN

Mai mulţi consilieri locali îi cer lui Mihai Chirica, pe cale oficială, date despre salariul şi activitatea lui Petru Movilă în funcţia de city-manager al Iaşului, în care a fost desemnat de primar. Asta pentru că niciuna din cele de mai sus nu au fost puse la dispoziţie, cum ar fi fost normal, acesta fiind plătit din banii ieşenilor. Informaţii neconfirmate oficial spun că acesta ridică lunar circa 10.000 lei, în condiţiile în care nu face mai nimic pentru oraş, fiind zi de zi de găsit la sediul partidului. Sediu în care recent şi-a bătut un coleg.

Se strânge laţul în jurul city-managerului Iaşului, fostul şef al filialei PMP Iaşi, Petru Movilă. După ce i s-a făcut plângere penală pentru că a bătut şi fugărit un coleg de partid, fostul deputat a intrat în atenţia consilierilor locali din Primărie. O parte dintre aceştia, grupul PSD, au semnat o petiţie prin care cer primarului Iaşului, Mihai Chirica, şi secretarului Denisa Ionaşcu contractul de management al administratorului public al Iaşului cât şi un raport de activitate al acestuia, dacă există aşa ceva.

În spaţiul public se vehiculează că city-managerul Iaşului ar avea salariu de peste 10.000 de lei, în condiţiile în care acesta stă mai tot timpul la sediul PMP de pe bulevardul Independenţei, consilierii vor să ceară socoteală primarului despre activitatea fostului deputat.

“Am atras atenţia asupra faptului că transparenţa lipseşte cu desăvârşire în cazul city-managerului Petru Movilă, care chipurile “lucrează pentru folosul comunităţii”, însă despre activităţile şi renumeraţia căruia nu ştim absolut nimic! Tocmai de aceea, am solicitat Primăriei Iaşi să ne prezinte contractul în baza căruia îşi desfăşoară activitatea managerul bătăuş, cerere la care nu am primit răspuns, motiv pentru care grupul consilierilor locali social-democraţi a înaintat edilului o solicitare cu acelaşi subiect, demersul nostru fiind fundamentat de prevederile Codului Administrativ.

Consilierul local Bogdan Crucianu, (PSD)

Cred că a venit momentul să ştim cu exactitate care dintre serviciile publice de interes local sunt date în coordonarea administratorului public, care sunt activităţile de sine stătătoare, identificabile şi verificabile, cu indicatorii de performanţă, cât şi suma pe care city-managerul o încasează pentru munca sa. Noi, consilierii social-democraţi, nu vom mai accepta lipsa de transparenţă şi înţelegerile tacite făcute de pionii administraţiei ieşene, pe banii contribuabililor! Administraţia publică responsabilă şi dezvoltarea au la bază transparentizarea cheltuirii banilor publici”, a precizat ieri, Bogdan Crucianu, liderul grupului PSD din Consiliul Local Iaşi.

Comentarii