Deciziile importante referitoare la problemele din judeţ se iau la foc automat

marți, 27 august 2013, 01:50
3 MIN
 Deciziile importante referitoare la problemele din judeţ se iau la foc automat

În numai 20 de minute, consilierii judeţeni au bifat ieri 20 de puncte de pe ordinea de zi.

Unanimitatea a fost cuvântul de ordine în cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Judeţean. Ca niciodată, toate proiectele de pe ordinea de zi au fost votate fără a se înregistra nici măcar un singur vot împotrivă. Singura divergenţă în plen a apărut la începutul şedinţei, când liderul consilierilor judeţeni PSD, Cristian Stanciu, a cerut completarea comisiei de validare înainte ca cei doi noi consilieri judeţeni să depună jurământul. Solicitarea a fost respinsă de preşedintele CJ, Cristian Adomniţei, şi ulterior nici Stanciu nu a mai insistat.
În mai puţin de 20 de minute, plenul a votat toate cele 20 de puncte de pe ordinea de zi. CJ a fost completat cu doi noi consilieri PSD, Ştefan Doleanu şi Adrian Roşu, care i-au înlocuit pe Mihai Baciu, care a preluat postul de consul al României la Bălţi, şi Dinu Apăvăloaiei, al cărui mandat a încetat de drept după ce Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat incompatibil. A fost aprobată şi realizarea unei hărţi electronice a drumurilor judeţene, în funcţie de portanţa acestora, hartă ce va fi disponibilă pe site-ul CJ, ca şi alocarea a 720.000 lei pentru demararea lucrărilor de consolidare a subsolului Spitalului de Neurochirurgie „N. Oblu“. „Ăştia sunt bani în afara celor alocaţi pentru reabilitarea ambulatoriului de specialitate. Nu i-aş fi dat, dar sunt absolut necesari, întrucât la subsolul spitalului a funcţionat multă vreme spălătoria, iar clorul a afectat betonul structurii de rezistenţă. Sper să fie însă ultimii bani pe care îi mai dăm în afara celor europeni“, a spus preşedintele CJ. Şi Aeroportul a primit 50.000 lei, pentru extinderea spaţiului destinat pasagerilor de pe cursele interne. Plenul CJ a aprobat şi alocarea a 16.000 de euro pentru ca 20 de copii inteligenţi din mediul rural să poată învăţa la licee de elită din Iaşi.

Fără probleme a trecut şi cedarea pentru două zile a Centrului Expoziţional „Moldova“ către Asociaţia Chinologică Metropolitană, care va organiza în octombrie Expoziţia Naţională de Frumuseţe Canină. A fost aprobată şi propunerea conducerii Aeroportului de acordare a unor reduceri la taxele de servicii pentru companiile aeriene care oferă informaţii despre destinaţiile finale alese de pasagerii plecaţi din Iaşi. La un singur punct de pe ordinea de zi s-au înregistrat abţineri, consilierii PPDD refuzând să voteze modificarea componenţei Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică.

Graba cu care au fost votate proiectele aflate pe ordinea de zi a fost justificată de preşedintele CJ prin prezenţa la Iaşi a premierului Victor Ponta. Acesta a fost însoţit de Cristian Adomniţei la inaugurarea lucrărilor de construire a gazoductului Leţcani – Ungheni.

Comentarii