Dosarul „Colectorul de șpagă de la UMF”: 10 ani de cercetări și termene, o pedeapsă de toată rușinea

joi, 02 mai 2024, 03:00
2 MIN
 Dosarul „Colectorul de șpagă de la UMF”: 10 ani de cercetări și termene, o pedeapsă de toată rușinea

După aproape 10 ani, un dosar de șpagă încasată la UMF s-a finalizat doar cu o condamnare simbolică. Nimeni nu a ajuns după gratii pentru faptul că, fapt dovedit, se strângeau bani de la studenți pentru promovarea examenelor la două „cuie”. Ancheta a durat aproape patru ani, iar procesul se prelungea deja de alți cinci. În final, ce a fost mai grav s-a prescris.

Ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunal a început în 2015 de la informația că un asistent universitar din cadrul Facultății de Medicină Dentară, titular al disciplinei de „Clinica și terapia edentașiei totale”, ia mită de la studenți. Nota de trecere costa 150 de euro de căciulă, cadrul universitar strângând astfel în 2014 suma de 8.000 de euro. Studenta care îl denunțase menționase că existau doi intermediari, un alt student și o absolventă a UMF, care strângeau banii de la studenți.

Cercetările procurorilor au stabilit că era de notorietate printre studenți ideea că pentru a putea pormova examenul la Edentație Totală și la Edentație Totală – Reabilitare Orală Complexă din anul III de studiu era necesară strângerea de bani, pentru a evita riscul de a nu intra în sesiunea de susținere a examenului de licență. Martorii audiați au relatat același lucru. Singurii care aveau să fie trimiși în judecată au fost însă intermediarii, Marian Nichita și Elena-Karina Balaș.

A intervenit prescrierea

Nichita strânsese de la 14 colegi suma totală de 2.100 de euro, pe care i-a înmânat-o Elenei Balaș, pentru a-i da mai departe împreună cu lista celor care plătiseră. Tânăra se cunoștea cu asistentul universitar titular al catedrei, cu care se întâlnea frecvent în biroul acestuia sau la o cafenea din apropierea UMF. Balaș a fost acuzată de trafic de influență, iar Nichita de complicitate la această faptă. În august anul trecut, cei doi au fost găsiți vinovați. Magistrații Tribunalului au preferat aplicarea unor pedepse cu suspendare, motivate de faptul că ambii inculpați erau integrați social. Balaș a fost condamnată la 2 ani și 3 luni de închisoare, iar Nichita la 1 an și 6 luni de închisoare.

Sentința a fost contestată de Balaș în fața instanței superioare. Ea nu s-a prezentat însă la proces. Încă de la al doilea termen de judecată, apărarea a invocat intervenirea prescripției răspunderii penale, iar instanța a rămas în pronunțare. După mai multe amânări, marți a fost anunțată și deciza magistraților. Aceștia au constatat că, într-adevăr, o decizie a Curții Constituționale din mai 2022 înjumătățise practic termenele de prescripție a răspunderii penale. Pentru infracțiunile comise de cei doi, termenul se împlinise pe 10 noiembrie anul trecut. Ca urmare, judecătorii au dispus încetarea dosarului penal și înlăturarea dispozițiilor privind condamnarea Elenei Balaș. A rămas însă în vigoare condamnarea cu suspendare a lui Nichita, întrucât acesta nu a declarat apel.

Comentarii