Şoferiţa care a ucis patru muncitori ai Citadin riscă închisoarea pe viaţă (VIDEO)
„Exista indicii care au condus spre aprecierea ca în acest caz este vorba de omor califi (...)
citeste totjoi, 11.08.2022
Episcopia Romano-Catolică din Iaşi susţine poziţia Bisericii Catolice din România, care cere ca părinţii să îşi dea acordul înainte ca un copil să poată participa la orele de educaţie sanitară din şcoli.
Demersul vine în urma faptului că în Parlament se află în dezbatere o lege întoarsă de Klaus Iohannis cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Acesta modifică, printre altele, o lege din 2004 şi prevedere ca programele de educaţie sanitară să se facă doar cu acordul scris al părinţilor.
În acest context, fostul episcop-vicar de Iaşi, actualmente arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, IPS Aurel Percă, care este şi preşedintele Comisiei pentru Învăţământ din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, susţine informarea părinţilor.
„Considerăm că este necesar ca părinţii să fie informaţi cu privire la conţinutul orelor de educaţie sanitară care includ componente de educaţie sexuală. Educaţia copiilor nu începe odată cu programa şcolară, părinţii fiind primii responsabili de transmiterea valorilor către copiii lor. Prin urmare, numai la cererea lor şi respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, şcoala le poate pune la dispoziţie astfel de cursuri”, a precizat IPS Aurel Percă.
Acesta spune că la nivelul Bisericii Catolice există o solicitare către reprezentanţii din Parlamentul Românii să fie dezbătută şi adoptată legea în aceeaşi formă şi să se adopte acele modificări impuse anul trecut, prin care părinţii să îşi dea acordul scris pentru programele de educaţie sanitară care includ componente de educaţie sexuală.
„Există, de altfel, un precedent al acordului scris al părinţilor şi în cazul orelor de religie. Constituţia României garantează dreptul oricărui părinte de a-şi forma copiii conform convingerilor lor etice şi religioase. Cum putem pregăti generaţia tânără pentru perioada post-Covid-19, în care sunt necesare simţul civic şi solidaritatea?”, a completat ÎPS Aurel Percă.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
O femeie a murit, după ce o umbrelă de plajă luată de vânt i s-a înfipt în piept, în SUA
S-a încurcat cu doi derbedei în Gară şi după câteva ore a fost tâlhărit
Un nou volum de poeme semnat Dorian Obreja iese de sub tipar
Un paznic prea zelos. Va ajunge la puşcărie pentru că a fost excesiv de prudent
Două săptămâni dedicate diasporei: evenimente inedite dedicate celor care vin acasă în august
Trenuri care pot atinge o viteză de 200 km/h vor circula între Iași și orașe de la munte și mare
Mergeți la mare, la Constanța? Nu veți avea apă caldă două săptămâni
VIDEO ”Diavolul de foc” a atacat Los Angeles.Lupta disperată a pompierilor cu o tornadă de flăcări
Cercetătorii italieni au creat un vaccin anti-cancer "foarte promiţător"
Prima rectificare din 2022. Cine primește și cine pierde bani
Romeo Vatră, director pe 4 ani la Aeroportul Iași. A dat concurs
Două noi sens giratorii pe raza comunei Miroslava: la Valea Adâncă și Vorovești
VIDEO A reînceput sezonul incendiilor de vegetație uscată în județul Iași
Trupul unuia dintre tinerii dispăruţi miercuri în mare la Costineşti a fost găsit între stabilopozi
Trenduri în materie de frumusețe pe care nu trebuie să le ratezi (P)
Sorin Grindeanu anunţă începerea lucrărilor la primul lot al Autostrăzii Poieşti-Buzău
Liviu Dragnea, declaraţii cel puţin susprinzătoare despre Traian Băsescu
Parlamentul leton declară Rusia drept un ”stat care susţine terorismul”
Secetă apocaliptică în Europa. Cele mai mari râuri rămân fără apă
Limuzină de nuntă, transformată într-un vehicul tactic de unitatea specială ucraineană Kraken
Actriţa americană Anne Heche, aflată în comă, este vizată de o anchetă a poliţiei
CEO-ul Ryanair Michael O'Leary anunţă sfârşitul erei biletelor de zece euro
Delicii culinare şi destinaţii de shopping, printre ultimele noutăţi ale verii, la Palas
Serena Wiliams , eliminată de Belinda Bencici, în turul doi la Toronto
Şoferiţa care a ucis patru muncitori ai Citadin riscă închisoarea pe viaţă (VIDEO)
Cum a ajuns Romarm să joace electoral pentru ministrul Virgil Popescu
Antibiotice Iaşi are în plan o investiţie de 200 milioane de lei
Nouă persoane care se ocupau cu vânzarea de telefoane false au fost arestate
Rata anuală a inflaţiei a sărit de 15%. Gazul s-a scumpit cu 70%, iar uleiul cu 52%
Monica Niculescu, eliminată în turul doi la dublu, la Toronto
3 aspecte care arata utilitatea unor combinezoane de lucru in ateliere industriale (P)
O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident rutier petrecut la Butea (UPDATE)
ANALIZĂ Bătălia pentru accesarea fondurilor europene: cine câştigă lupta în Transilvania
Accident grav noaptea trecută la Chicerea! Un puști băut a lovit cu mașina o casă
Simona Halep o va întâlni pe Jil Teichmann în turul trei la Toronto
Pompierii ieşeni au fost puşi degeaba pe drumuri de o alertă falsă. De fapt se făcea deratizare
Ioan Alexandru TOFANO idee pentru Legea învăţământului superior |
Codrin Liviu CUȚITARUNebuna de la Rhornfield Hall |
Dan TAPALAGACriză majoră de încredere în politicienii români |
Ioan STANOMIRCălăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.