Halep, discurs superb după calificarea în optimi la US Open: V-am simțit lipsa!

vineri, 03 septembrie 2021, 20:00
1 MIN
 Halep, discurs superb după calificarea în optimi la US Open: V-am simțit lipsa!

Halep a apărut în fața microfonului și a explicat că a fost foarte concentrată în acest meci. Spre finalul interviului fanii s-au ridicat în picioare și au aplaudat-o pe Halep după ce românca a spus că se bucură enorm să joace din nou în fața spectatorilor.

"A fost un meci foarte greu pentru mine, știam că așa va fi. Am mai jucat împotriva ei, știam că este foarte puternică și că pune presiune pe adversar. Știam că trebuie să fiu puternică și calmă. În setul al doilea nu mi-a ieșit asta (râde). Știam că trebuie să mă bat până la final în decisiv. Încă sunt departe de potențialul meu, e greu să joci la cel mai înalt nivel după trei-patru luni de pauză. Mă ajută însă să joc în fața unui asemenea public. V-am simțit lipsa, au fost doi ani foarte grei, vă mulțumesc că ați venit și vă aștept în turul următor (n.r. moment în care public a aplaudat la scenă deschisă). La acest nivel este imposibil să ai meciuri ușoare, mă aștept la bătălii grele pe teren, sunt pregătită să dau tot ce am mai bun. Am venit să mă simt bine la New York și după trei ani sunt în sfârșit în optimi. În fiecare zi liberă am fost la cumpărături, mă simt foarte bine la New York", a spus Simona Halep, după victoria cu Rybakina.

Aflați amănunte de pe digisport.ro.

Comentarii