Iaşi: Aeronavă cu destinaţia Egipt, întoarsă din drum la scurt timp de la decolare

luni, 10 mai 2021, 16:47
1 MIN
 Iaşi: Aeronavă cu destinaţia Egipt, întoarsă din drum la scurt timp de la decolare

O aeronavă care a decolat de pe Aeroportul Internaţional Iaşi cu destinaţia Hurghada, Egipt, s-a reîntors pe pistă la câteva minute de la decolare, a declarat luni pentru AGERPRES directorul aeroportului ieşean, Vasile Stoicea.

Acesta a spus că aeronava efectua curse charter de mărime medie. El a arătat că niciunul dintre pasagerii de la bord nu a avut probleme.

"O aeronavă care trebuia să ajungă la Hurghada a observat că are ceva probleme la presurizare după decolare, dar a aterizat în siguranţă pe pista Aeroportului Iaşi. Este aşteptată echipa tehnică pentru a remedia problema", a precizat directorul Aeroportului Internaţional Iaşi.

Potrivit sursei citate, după revizie, pasagerii se vor îmbarca în aceeaşi aeronavă, în cursul acestei zile.

UPDATE ORA 18.11 Aeronava care s-a întors pe Aeroportul Internaţional Iaşi după numai câteva minute de zbor a decolat din nou cu destinaţia Hurghada, Egipt, la ora 17,32, a informat Elena Troia, purtător de cuvânt al aeroportului.

Potrivit sursei citate, pilotul aeronavei a decis să se întoarcă pe Aeroportul Internaţional Iaşi după numai 10 minute de zbor, după ce a observat că are o problemă tehnică. După revenirea pe aeroport, o echipă tehnică a fost solicitată să remedieze problema.

La bordul aeronavei charter, care aparţine operatorului aerian Animawings, se află 64 de persoane. Până la remedierea defecţiunii şi reîmbarcare, pasagerii au aşteptat pe aeroportul ieşean aproximativ o oră.

 

Comentarii