Italia extinde puternic noţiunea de legitimă apărare

joi, 28 martie 2019, 16:19
2 MIN
 Italia extinde puternic noţiunea de legitimă apărare

Senatul italian a adoptat joi în a treia şi ultima lectură o lege care extinde puternic noţiunea de legitimă apărare. O promisiune electorală majoră a lui Matteo Salvini, scrie AFP, preluat de hotnews.ro.

“Este o zi foarte frumoasă, în sfârşit dreptul sacrosanct al italienilor la legitimă apărare a fost confirmat”, a reacţionat Salvini, vicepremier şi ministru de Interne, după aprobarea legii, cu 201 voturi pentru faţă de 38 împotrivă.

Noua lege vizează limitarea urmăririi penale faţă de persoanele care deschid focul asupra cuiva care intră în casa sau pe proprietatea lor.

Dacă până acum trebuia să demonstrezi că intrusul reprezintă o ameninţare fizică imediată, noua lege recunoaşte “starea de gravă perturbare” pentru a justifica tirul fără somaţie asupra unui intrus.

Textul promite de asemenea taxe zero în justiţie pentru orice persoană urmărită pentru rănirea sau uciderea unei persoane atunci când este invocată legitima apărare.

Sunt de asemenea înăsprite sancţiunile pentru furt, inclusiv din magazine, şi violarea domiciliului şi nu permite eliberarea condiţionată decât după plata pagubelor suferite de părţile civile.

În ultimii ani, Liga lui Matteo Salvini a făcut campanie în favoarea persoanelor fizice şi a comercianţilor anchetaţi pentru uciderea unor hoţi care nu era înarmaţi.

Magistraţii italieni, în schimb, nu privesc cu ochi buni noua lege, apreciind că introduce “automatisme periculoase şi limitează spaţiul de interpretare pentru magistraţi”.

“Este bine de reamintit că în toate aceste cazuri, în prezenţa unei afaceri de legitimă apărare, chiar şi cu această nouă lege o procedură penală va fi deschisă şi vor fi efectuate anchete”, a reamintit într-un comunicat Francesco Minisci, preşedintele asociaţiei naţionale a magistraţilor (ANM).

Comentarii