Mehedinţi: O familie a găsit un şarpe în dormitor. Au intervenit jandarmii şi au eliberat reptila în natură – FOTO

miercuri, 01 mai 2024, 18:12
1 MIN
 Mehedinţi: O familie a găsit un şarpe în dormitor. Au intervenit jandarmii şi au eliberat reptila în natură – FOTO

O familie din comuna Eşelniţa, judeţul Mehedinţi, a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a cere ajutorul, după ce a găsit un şarpe în dormitor. Au intervenit jandarmii, care au eliberat reptila în natură.

”În sezonul cald prezenţa şerpilor se înmulţeşte, iar probabilitatea de a-i întâlni apare în cele mai nebănuite locuri. De o situaţie neplăcută a avut parte seara trecută o familie din comuna Eşelniţa, judeţul Mehedinţi care s-a trezit cu un şarpe în dormitor. Panicaţi, oamenii au sunat la 112, cerând ajutor”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Mehedinţi.

La faţa locului a intervenit un echipaj de jandarmi care au găsit reptila sub un dulap unde îşi făcuse culcuş.

”Ajunşi la adresa indicată, jandarmii au constatat cǎ reptila îşi făcuse culcuş, sub dulapul   din dormitor. Aceasta a fost extrasă cu ajutorul dispozitivelor din dotare şi eliberată în scurt timp în natură.

Cetăţenilor  care aleg să petreacă în aer liber ziua de 1 Mai, sau în drumeţii cu familia, le recomandăm să fie vigilenţi în această perioadă pentru a evita orice neplăcere”, au mai precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Mehedinţi.

Comentarii