Noul antrenor de la Poli va fi plătit cu 4.000 euro/lună: “N-am venit să mă plimb prin Iaşi, ci să fac performanţă”.

marți, 07 iunie 2022, 01:50
3 MIN
 Noul antrenor de la Poli va fi plătit cu 4.000 euro/lună: “N-am venit să mă plimb prin Iaşi, ci să fac performanţă”.

Aşa cum Ziarul de Iaşi a anticipat, Claudiu Niculescu, despre a cărui instalare în funcţia de antrenor principal la Politehnica v-am anunţat în exclusivitate încă de duminică, pe ziaruldeiasi.ro, a fost prezentat oficial ieri, la stadionul din Copou. Niculescu va fi antrenorul echipei ieşene în sezonul 2022-2023, în care va fi remunerat cu 4.000 de euro net lunar, plus diferite prime, şi are ca obiectiv promovarea în Liga I de fotbal.

Tehnicianul s-a arătat optimist că va atinge obiectivul. “Am avut discuţii şi cu alte echipe, însă mă bucur că am ajuns aici, mi-a plăcut mereu atmosfera din oraş şi club. A contat ce am discutat cu foşti jucători de aici, un rol important în venirea mea l-a avut domnul Şfaiţer.

Condiţii sunt, sper să reuşim să ne atingem obiectivele. Iaşul e superb, însă nu am venit aici să mă plimb, ci să muncesc, să facem performanţă. Am avut şase experienţe la Liga a II-a, sper ca acum să vină prima promovare” a spus Niculescu, care a adăugat: “Îmi doresc să începem în forţă, în iarnă să fim în play-off, iar apoi să promovăm. Nu va fi uşor, sunt şase-şapte cluburi care se vor bate, între care Steaua, poate Dinamo, Chiajna, Csikszereda”. Fostul golgheter al României, care a refuzat să intre în detalii legate de Dinamo, s-a referit şi la transferuri şi la programul de pregătire: “Timpul e scurt, oferta de jucători nu e mare, unii au pretenţii foarte mari, sunt salarii exorbitante la Liga a II-a. Trebuie, însă, să găsim soluţii să ne întărim serios. Pe 13 iunie vom începe pregătirea cu jucători tineri şi cu jucători care vor da probe, iar de pe 20 iunie ne vom antrena în efectiv complet. Până atunci, îmi doresc să avem 80% din lot. Ne vom axa pe români, vom aduce pe toate posturile. Atacul câştigă lupte, iar apărarea – războaie”.

Niculescu a fost lăudat de conducătorii Politehnicii. “E o zi importantă în istoria clubului. Claudiu va avea toată susţinerea noastră, pentru a reuşi lucruri măreţe. În ultimele două zile am stat mult de vorbă cu el la telefon, i-am povestit istoria clubului, dorinţa de a reveni în Liga I. Îmi doresc să rămână trei ani aici, însă pe un antrenor rezultatele îl ţin în funcţie. La mine cuvântul contează mai mult decât contractul” a spus preşedintele Consiliului Director al Politehnicii, Cornel Şfaiţer, care a mai precizat: “Locul de anul trecut nu ne-a făcut cinste. Devenim acum un pic atractivi, le mulţumesc lui Tincu şi Vaşvari că au ales Iaşul, deşi au avut alte oferte. Vom face multe transferuri, vor veni mulţi la probe. Nu există club din lumea asta care să nu greşească la transferuri, la noi important e să greşim cât mai puţin”.

La conferinţa de presă în care a fost prezentat noul antrenor al Politehnicii a fost prezent şi impresarul Florin Vulturar, care-i reprezintă interesele lui Niculescu. “Claudiu îşi doreşte provocări noi, iar Iaşul trebuie să revină în Liga I” a spus agentul care a colaborat în trecut des cu Şfaiţer, inclusiv pe tema Olimpiu Moruţan. Politehnica a mai confirmat ieri oficial o altă informaţie prezentată de Ziarul de Iaşi: împrumutul pe un an al jucătorilor Alexandru Dohotariu (portar, 20 ani) şi Ştefan Ştefanovici (fundaş stânga, 20 ani) de la Sporting Juniorul Vaslui.

Comentarii