Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Papa Francisc a numit un nou episcop pentru Dieceza de Iaşi: Iosif Păuleţ

GALERIE
iosif-paulet
  • iosif-paulet
- +

Papa Francisc a numit un nou episcop pentru Dieceza de Iaşi pe data de 6 iulie, Mons. Iosif Păuleţ fiind cel care îl va înlocui pe episcopul Petru Gherghel, care a ajuns la cel de-al 41-lea an de mandat.

Papa Francisc a aceptat cererea de retragere a episcopului Petru Gherghel, care conduce Dieceza de Iaşi din anul 1978 şi a ajuns în anul 2015 la limita de 75 de ani indicată de dreptul bisericesc. Încă din ianuarie 2015, episcopul Petru Gherghel a înaintat o scrisoare către Papa Francisc prin care îşi arăta disponibilitatea de a fi eliberat din oficiul de episcop al Diecezei de Iaşi. Din voinţa Papei Francisc, Excelenţa Sa Mons. Petru Gherghel va continua să conducă Dieceza de Iaşi ca administrator apostolic până ce noul episcop îşi va începe misiunea, după care va fi episcop emerit.

Mons. Iosif Păuleţ a fost până în prezent decan al Decanatului de Bucovina şi paroh la Parohia „Sfântul Ioan Nepomuk“ Suceava, din Dieceza de Iaşi, la publicarea anunţului numirii sale Petru Gherghel menţionând că noul episcop se va bucura de sprijinul şi rugăciunea sa.

„Vă îndemn şi pe voi, cucernici părinţi, persoane consacrate şi întreg poporul credincios, să îl susţineţi cu rugăciunea voastră, să-i fiţi mereu alături, ca astfel să rămânem o turmă şi un păstor spre împlinirea chemării noastre de creştini!“, i-a îndemnat episcopul Petru Gherghel pe credincioşii Diecezei de Iaşi.

Data şi locul consacrării episcopale a Mons. Iosif Păuleţ nu au fost stabilite încă.

Mons. Păuleţ va fi cel de-al şaptelea episcop al Diecezei de Iaşi, înfiinţată canonic în anul 1884. Acesta va păstori peste întreaga Dieceză, care se întinde pe o suprafaţă de 46.378 km pătraţi din nord-estul României, pe cuprinsul a opt judeţe, Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea. Aceste opt judeţe au o populaţie de 4.359.762 de locuitori, dintre care 4,6% sunt catolici, astfel numărul de credincioşi romano-catolici însumând 206.675 de persoane din 69.807 familii. În structura ei administrativă, Dieceza este alcătuită din 10 decanate incluzând 157 de parohii. Pe cuprinsul diecezei sunt 244 de locaşuri de cult, 37 de institute de binefacere, 37 de centre educative şi activează 304 preoţi diecezani, 128 preoţi călugări, iar în afara diecezei activează 98 de preoţi diecezani.

Cel care îl va înlocui pe episcopul Petru Gherghel în misiunea sa, monseniorul Iosif Păuleţ, s-a născut în 1954 în localitatea Tămăşeni, judeţul Neamţ. A urmat Şcoala de Cantori în anul 1973 la Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif“ din Iaşi în anul 1979, cu echivalentul Bacalaureatului în Teologie pastorală. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ din Iaşi. În decursul activităţii pastorale a fost preot vicar la Oţeleni, Pildeşti, Iugani, Roman şi apoi a împlinit misiunea de paroh la Schineni, Cireşoaia, iar din 1991 până în 1994 a fost director spiritual la Seminarul Mare din Iaşi, iar apoi, până în 1996, director spiritual la Seminarul Mic din Bacău. Ulterior, a ocupat postul de paroh la Oneşti până în 2010 şi de decan al Decanatului de Trotuş. Din 2010 este paroh de Suceava, iar de la 1 octombrie acelaşi an a fost numit decan al Decanatului de Bucovina, care cuprinde 14 parohii. Din 2016, Mons. Iosif Păuleţ face parte din componenţa Consiliului Prezbiteral, fiind membru de drept, dar şi din cea a Consiliului Consultanţilor din Dieceza de Iaşi, pentru mandatul 1 ianuarie 2016 - 31 decembrie 2020.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri