Profesori ieșeni la protest la Guvern, azi: vor salariu mediu de 5.200 lei în loc de 3.000. „Așa spune legea”

marți, 24 mai 2022, 23:13
2 MIN
 Profesori ieșeni la protest la Guvern, azi: vor salariu mediu de 5.200 lei în loc de 3.000. „Așa spune legea”

Trei federaţii reprezentative din învăţământ protestează în faţa Palatului Victoria astăzi, de la ora 11.00, pentru că Guvernul încă nu a aplicat legea salarizării unitare la 2 ani de la termenul prevăzut legal. Vor participa şi reprezentanţi de la Iaşi. Un cadru didactic ar trebuie să aibă un salariu de 5.200 de lei în 2022, însă are doar 3.000 de lei. Sindicatele din învăţământ spun că Executivul nu a stabilit nici măcar un calendar al aplicării legii, deşi aceasta este finalizată din 2017.

Reprezentanţii sindicatelor au explicat că acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă atât personalul didactic, cât şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi superior. Tot aceştia explică că multe unităţi de învăţământ se confruntă cu lipsa personalului nedidactic şi că această categorie de personal nu beneficiază de sporuri pentru condiţiile de muncă. Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, explică că personalul nedidactic reprezintă una dintre cele mai afectate categorii.

"Avem trei componente, toate categoriile din învăţământ sunt într-o stare foarte gravă, începând cu personalul nedidactic care are cea mai grea situaţie, şi continuăm cu personalul auxiliar şi didactic. Noi solicităm majorarea salariului personalului nedidactic şi aplicarea în totalitate a legii 153/2017, aşa cum ne-a fost promis. Să nu uităm că învăţământul pregăteşte viitorul României. Dacă vom considera că învăţământul poate fi trecut la diverse şi viitorul României va fi tot la diverse", a afirmat Laviniu Lăcustă.

Potrivit unui comunicat emis de reprezentanţii celor trei mari sindicate din educaţie, respectiv, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater", la protest vor participa aproximativ 700 de persoane. Aplicarea legii salarizării pentru cadrele didactice a fost amânată în 2020 pentru 2021. Însă Guvernul nu a plătit salariile majorate nici acum. Ar fi trebuit ca în 2018 să existe o creştere cu 20%, în 2019 – creştere cu 1/4 din diferenţa dintre salariul din grilă, 2020 – creştere cu 1/4 din diferenţa dintre salariul din grilă, iar în 2021 să fie acordate salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

La protest vor participa şi angajaţi din palatele şi cluburile sportive şcolare. De la Iaşi vor merge 12 reprezentanţi. Sindicatele aşteaptă un răspuns din partea Guvernului până la finalul acestei luni.

Comentarii