Radu Norocea, fiul patronului RVR Taxi, a fost încarcerat. A venit cu caracterizări de la preoţi, dar judecătorii nu l-au iertat

sâmbătă, 11 noiembrie 2023, 02:50
5 MIN
 Radu Norocea, fiul patronului RVR Taxi, a fost încarcerat. A venit cu caracterizări de la preoţi, dar judecătorii nu l-au iertat

Fiul patronului RVR Taxi a ajuns după gratii, după un accident soldat cu trei maşini avariate şi patru răniţi. Atitudinea de „băiat de bani gata” a inculpatului pare să-i fi iritat pe judecători, comportamentul lui Norocea după accident, dar şi în faţa instanţei, fiind subliniat de magistraţi. 

El a fost condamnat la o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie încă din primă instanţă, iar Curtea de Apel a confirmat verdictul.

Din Bucium până la capăt CUG a făcut 3 minute şi 34 de secunde

Radu Victor Norocea a participat la o petrecere în seara zilei de 18 august a anului trecut. Spre dimineaţă, tânărul le-a propus celorlalţi participanţi să meargă până la el acasă, în Bucium, pentru a le arăta locul unde urma să fie organizată următoarea petrecere. Norocea s-a urcat la volan, iar în maşină au urcat alţi patru petrecăreţi. Au ajuns cu bine la destinaţie, iar de acolo Norocea s-a oferit să îi ducă înapoi, cu altă maşină. Cei cinci au trecut într-un Mercedes Benz, la volan aflându-se tot Norocea. S-au îndreptat spre CUG, pe parcurs maşina prinzând viteză tot mai ridicată. Martorii aveau să spună ulterior că Norocea conducea cu peste 100 km/h, ajungând chiar spre 200 km/h. A reuşit să ajungă din Bucium în capăt CUG în 3 minute şi 34 de secunde. Prietenii i-au cerut în cele din urmă şoferului să reducă viteza. Nu s-a întâmplat nimic, Norocea apăsând în continuare pedala de acceleraţie. Ulterior, avea să spună că nu auzise solicitarea pentru că muzica avea un volum ridicat.

Ajunşi pe DJ 248, în dreptul complexului Capitol, pe un carosabil umed, Norocea a pierdul controlul volanului într-o curbă la stânga. Mercedes-ul a intrat în coliziune cu o autoutilitară parcată în afara părţii carosabile. Aceasta a fost proiectată spre înainte, lovind un Opel parcat şi el în afara drumului. La faţa locului, poliţiştii nu au reuşit să aprecieze alcoolemia lui Norocea. Acesta a suflat de 12 ori în etilotest, fără niciun rezultat. A fost condus la Spitalul de Neurochirurgie, unde jocul s-a repetat. Tânărul a mai suflat de câteva ori, întrerupându-se însă de fiecare dată. Întrebat de poliţişti ce a consumat, a răspuns „Dacă e vorba de alcool, absolut nimic. Droguri, nici… în seara asta”. Abia la a 17-a încercare, etilotestul a înregistrat ceva: 0,54‰ în aerul expirat. Probele de sânge date de şofer au indicat o concentraţie a alcoolului în sânge de 1,72‰. Retroactiv, alcoolemia în momentul accidentului a fost apreciată ca fiind de 1,93‰.

La audieri, Norocea a recunoscut că băuse la petrecere o sticlă de vin de 0,75 litri. În jurul orei 2.00 mersese la un magazin unde a mai consumat o sticlă de vin şi una de suc tonic. Întors la petrecere, mai băuse 250-300 ml de vin. A recunoscut şi că a condus cu viteză foarte mare, apreciind că în zona CUG ajunsese la 180-190 km/h. Intrase în curba de la Capitol cu 120-130 km/h.

Trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, tânărul nu a putut aduce multe argumente în favoarea sa. Magistraţii Judecătoriei au reţinut că era încris la două facultăţi, dar şi că rezultatele sale la examene erau slabe. Faptul că începuse o a doua sticlă de vin în aceeaşi seară, denota, pentru judecători, obişnuinţa de a consuma alcool. Viteza exagerată cu care circulase şi lipsa de cooperare cu poliţiştii la stabilirea alcoolemiei au cântărit şi ele în defavoarea sa. După accident, în timpul urmăririi penale, încercase să-şi învinovăţească prietenii pentru că acceptaseră să se urce în maşina condusă de el, cunoscând că băuse. Ulterior, în timpul judecăţii, aflat sub control judiciar, solicita măsuri de supraveghere mai uşoare, invocând sarcini de serviciu în afara localităţii sau chiar disconfortul dat de faptul că nu poate ieşi în oraş cu posibile partenere.

Judecătorii nu au vrut să audă de suspendarea executării pedepsei cu închisoarea

În mod obişnuit, în cazul unui inculpat fără antecedente penale, executarea pedepsei pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului este suspendată de judecători. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie ceruseră şi ei de altfel o pedeapsă cu suspendare pentru Norocea. Varianta a fost respinsă însă ferm de judecători. „O pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere nu ar putea să asigure prevenirea săvârşirii faptelor în viitor, întrucât inculpatul a dat dovadă de o lipsă de responsabilitate gravă, conducând cu alcoolemie ridicată, cu viteză extremă, cu 4 pasageri în maşină, riscul de producere a unui accident fiind iminent. Orice altă modalitate de executare ar însemna o soluţie injustă faţă de toate împrejurările arătate. Pedeapsa amenzii nici nu a putut fi luată în considerare, faţă de pericolul concret creat pentru viaţa a 4 persoane”, au justificat aceştia decizia de a aplica o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu executarea în regim de detenţie.

Sentinţa a fost contestată de Norocea ca netemeinică. Apărătorul acestuia a invocat faptul că tânărul îşi recunoscuse fapta, fără ca acest lucru să fie luat în considerare de judecători. Ei s-ar fi raportat şi la aspecte care făceau parte din alt dosar, aflat în urmărire penală, pentru vătămare corporală din culpă. Judecătorii ar fi scos în evidenţă doar elementele care îl dezavantajau pe inculpat, nu şi cele care ar fi putut conta în favoarea sa.

Cititi si: 5 victime în CUG după ce un Mercedes a intrat în două mașini

Argumentele apărătorului au fost repinse de magistraţii Curţii de Apel. Aceştia au arătat că recunoaşterea faptei nu-l îndreptăţea automat pe Norocea la o pedeapsă sub minimul legal. Chiar cu reţinerea în favoarea sa a acestui aspect, magistraţii Judecătoriei puteau decide o pedeapsă de 2 ani de detenţie. Nici caracterizările de la diverşi preoţi depuse la dosar, ce arătau că Norocea ar fi fost un tânăr religios, nu i-au convins pe judecători. „Curtea apreciază că nu există niciun motiv temeinic pentru ca instanţa de control judiciar să primească motivele de apel invocate de inculpatul apelant”, au conchis magistraţii, care au menţinut sentinţa instanţei inferioare. 

Comentarii