Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Se mută Poli la Vaslui?

GALERIE
@@vaslui-galerie-csms-vaslui121350
  • @@vaslui-galerie-csms-vaslui121350
- +

 Ca urmare a refacerii terenului din Copou, echipa ieşeană ar putea să joace pe teren neutru meciurile programate acasă în prima parte a sezonului viitor. Dacă nu se mută la Piatra Neamţ, Poli va avea casa în curtea unor mari rivale din ultimii ani, FC Botoşani ori FC Vaslui

Problemele grave existente la capitolul infrastructură sportivă în Iaşi au generat noi puncte de criză în ultima perioadă. Ultimul a apărut duminică, la meciul cu Gaz Metan Mediaş, din play-out-ul Ligii I de fotbal, atunci când gazonul arenei din Copou, care are probleme grave de mai mult timp, a arătat jalnic.

Preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi, Adrian Ambrosie, s-a ferit să atace Primăria Iaşi, proprietarul stadionului, pentru aceste probleme, dar a criticat angajaţii municipalităţii care se ocupă de îngrijirea arenei “Emil Alexandrescu”: “Noi am trimis un memoriu încă de luna trecută Primăriei. Semnalam problemele existente, iar domnul primar a dat dispoziţie ca lucrurile să se rezolve urgent. Din păcate, angajaţii nu şi-au făcut treaba, iar gazonul a arătat foarte prost duminică. După meci, s-a intervenit urgent, iar acum gazonul arată foarte bine”.

Memoriul la care s-a referit Ambrosie semnala că LPF a avertizat  clubul de riscul de neomologare a stadionului din Iaşi, preşedintele cerând angajarea unei firme specializate pentru întreţinerea arenei. Asta deoarece, conform celor scrise în memoriu, personalul Direcţiei  de Exploatare a Patrimoniului din cadrul Primăriei, care se ocupă de îngrijirea suprafeţei de joc, este “depăşit de situaţie”.

Antrenorul Flavius Stoican a “înţepat” apoi modul în care arată arena care aparţine Primăriei. Tehnicianul a propus ca unii ieşeni să vopsească, fiecare, un metru de stadion pentru ca acesta să fie cosmetizat.

Ieri, Ambrosie a spus că unele dintre problemele de la arena din Copou vor fi rezolvate: “Luni seară am avut o discuţie cu şefii Primăriei. Am primit asigurări că în această vară vor fi schimbate toate suprafeţele de joc din Copou. Şi cea de pe terenul mare şi cea de pe terenul II şi cea de pe sintetic”. Din nefericire pentru fanii Politehnicii, lucrările de renovare vor genera probleme în startul sezonul viitor. “Din cauza procedurilor de la Primărie, lucrările vor demara la finalul lunii iunie. Vor dura două-trei luni, aşa că în startul sezonul viitor vom juca în altă parte meciurile de acasă. Principala variantă luată în calcul este Piatra Neamţ. Dacă nu ajungem la o înţelegere acolo, vom juca la Botoşani sau Vaslui” a punctat şeful executivului ieşean.

Altfel, oficiali ai Federaţiei Române de Fotbal au anunţat că FRF va monta în scurt timp, pe stadionul Tineretului, o suprafaţă sintetică de joc modernă, Primăria Iaşi punând la dispoziţie pentru aceasta terenul principal al arenei din Abator. (Ovidiu MINEA)

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri