Se toarnă asfalt pe pasarela Băncilă. În decembrie lucrările ar trebui să fie gata

luni, 19 octombrie 2015, 01:58
1 MIN
 Se toarnă asfalt pe pasarela Băncilă. În decembrie lucrările ar trebui să fie gata

Constructorul Conest a început la sfârşitul săptămânii trecute primele asfaltări pe pasajul Octav Băncilă. 

Potrivit primarului interimar Mihai Chirica, lucrările se vor desfăşura până la mijlocul săptămânii viitoare. „Am început turnarea asfaltului şi vom continua cu montarea bordurilor pe pasaj. După circa două săptămâni, se va începe asfaltarea pe breteaua spre strada Arcu şi pe rampele de acces spre Alexandru cel Bun şi Păcurari; acolo, la nivel de structură, toate elementele sunt finalizate“, a declarat Chirica.

Pasajul Octav Băncilă este unul dintre cele mai întârziate proiecte europene derulate de Primăria Iaşi. Proiectul are o valoare totală de 85 milioane lei (inclusiv TVA), în cadrul acestuia fiind refăcute şi unele străzi din apropierea obiectivului.

Un prim contract de execuţie a fost semnat încă din septembrie 2011, dar erori de proiectare au dus la o nouă licitaţie pentru lucrări suplimentare, adjudecată în februarie 2015. Acest proiect trebuia finalizat în septembrie 2014, iar noul termen este 16 decembrie 2015. Dacă această dată va fi respectată, atunci construcţia pasajului se va întinde pe parcursul a 51 de luni, deşi trebuia executată în 36 de luni.

Comentarii