Şoferul mort în BMW avea multă bere la el în maşină, dar nici o picătură de alcool în sânge

marți, 27 august 2019, 01:58
2 MIN
 Şoferul mort în BMW avea multă bere la el în maşină, dar nici o picătură de alcool în sânge

Accidentul pare să fi avut drept cauză faptul că tânărul  circula cu viteză şi că s-a speriat de girofarul Poliţiei

Încep să se clarifice aspectele privind accidentul mortal de la Ruginoasa care a avut loc săptămâna trecută. Şoferul BMW-ului care a murit după ce s-a răsturnat cu maşina s-a speriat de girofarul Poliţiei pe lângă care tocmai trecuse cu viteză foarte mare, atât el, cât şi prietenii acestuia din maşinile din faţă, care circulau cu o viteză asemănătoare. Analizele sângelui tânărului Mădălin Chiriac relevă faptul că acesta nu consumase alcool înainte să se urce la volan, cu toate că în autoturismul acestuia au fost găsite două peturi cu bere. Cel mai probabil, acesta le achiziţionase pentru a le consuma la domiciliu, în comuna Ruginoasa.
 
Accidentul a avut loc după miezul nopţii, miercuri spre joi, în jurul orei 24.45. Mădălin Chiriac, în vârstă de 21 de ani, se afla la volanul unui autoturism BMW cu volan pe partea dreaptă, alături era iubita lui, Patricia Dinu, de 15 ani. Ambii locuiau în Ruginoasa şi mai aveau de parcurs doar câţiva kilometri până acasă. Din cauza vitezei, mult peste 100 km/h, şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar maşina s-a răsturnat de mai multe ori pe un câmp. Tânărul a murit pe loc, şi nu avea pusă centura de siguranţă, iar tânăra din stânga sa a fost rănită grav şi a fost transportată la spital. Poliţiştii au precizat că în acest caz au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi fac cercetări pentru a stabili cu certitudine cauza. „La ora 24.45, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în apropiere de localitatea Ruginoasa a avut loc un accident rutier grav soldat cu două victime. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei de mers şi apoi s-a răsturnat pe marginea carosabilului. În urma accidentului, tânărul de la volan a decedat, iar pasagerul din stânga şoferului a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
 
Cei doi tineri fuseseră la Iaşi să vizioneze un film la cinema, după ce au primit bilete gratuite la un concurs. De asemenea, potrivit unor cunoştinţe ale celor doi, minora locuia împreună cu băiatul.

Comentarii