Talentatul domn Edi Novak

N-a avut România în perioada sa post 1990 un ministru atât de discutat şi controversat ca actualul şef al sportului românesc de acum, Eduard Carol Novak. Care nu e primul ministru UDMR din istoria post-revoluţionar-provizorie a României, dar etnia sa are o importanţă covârşitoare pentru românii pofticioşi de sport. Orice ar face şi orice ar zice, Iancu-moţul-între-moţi veghează de pe statuie şi arată cu degetul mustrător către fostul campion paralimpic al României, căruia i s-a cântat în 2012 la Londra nu „Imnul Ţinutului Secuiesc”, ci „Deşteaptă-te, Române”, adică exact acelaşi cântec cu care marele amator de „Aji da zile dă la mine” dintr-un studiou de televiziune autohton voia să-l facă de băcănie, ca un dom pro'esor de provincie pe o loază de bani gata.

Dacă ar fi să introducem niţel în ecuaţie spinosul caz al stadionului „Arcul de Triumf” ar fi o lucrare extrem de anevoioasă. Fanii rugbiului consideră că această cochetă arenă le aparţine, dacă nu în proprietate, ci în folosinţă perpetuă pe baza unor acte de pe vremea lui Carol al II-a. Însă monarhia nu s-a restaurat în România atunci când era momentul oportun, astfel încât „Arcul” rămâne un bun public precum toate bazele sportive din România. Oamenii de rugby, mulţi de un nivel de cultură-civilizaţie peste medie, se simt nedreptăţiţi şi apelează la paradigme funaristice pentru a-şi arunca frustrările în spaţiu. Deşi, de când arena sus-pomenită a fost restaurată, mai mult rugby s-a jucat acolo decât fotbal, inclusiv rugby din campionatul intern. Pe de altă parte, cei de la fotbal, inclusiv comentatori TV de succes, ridică problema nefolosirii acestei baze sportive,de unde se pot scoate chirii substanţiale pentru sportul românesc. Care pot ajuta sportul românesc, aflat într-o situaţie jalnică. Cum Edi-bacsi se încurcă în acte, ambele tabere arată tendenţios spre degetul lui Iancu de pe statuie. Poate că oamenii de la rugby ar pofti să subînchirieze EI stadionul, în folosul sportului cu balonul oval, lucru încă nedeclarat şi nedemonstrat.

Lăsând la o parte problema „Arcului”, ajungem la concluzia că Eduard Carol Novak este un ministru bine intenţionat, chiar dacă nu cântă Imnul României la comanda oricărui efeb. Vrea să facă treabă bună, dar o ia pe arătură, pesemne din lipsa unor consilieri pe măsură. Impozitarea severă a câştigurilor din pariurile sportive pare a fi o măsură benefică, chiar dacă specialiştii în finanţe zic că este o idee nefericită. Probabil că experţii din Guvernul României îl vor trage de mânecuţă pe ministrul paralimpic, arătându-i ce şi cum.

Ultima năstruşnicie a talentatului domn Edi, de care se discută foarte mult, nu e chiar o năstruşnicie, fiindcă vizează o dorinţă vizibilă a oamenilor de sport. Reducerea numărului de jucători străini din echipele româneşti, care – fără a aduce prea multă plusvaloare echipelor – stopează drumul spre consacrare a talentelor autohtone şi, implicit, contribuie la perpetuarea imersiei sportului românesc. Proiectul de hotărâre e încă ambiguu, nu se ştie exact ce înseamnă acel 40% români, dar multe echipe, deja cu loturile conturate, cum ar fi CSM Bucureşti la handbal, UBT Cluj la baschet ori CFR Cluj la fotbal ţipă ca din gură de şarpe şi arată iar spre etnia lui Edi şi la statuia lui Iancu. Mai ales că Europa, de la care putem zice că depandăm (!), nu agreează limitarea dreptului la muncă pe criterii de naţionalitate. Acum, pare-se că Ministerul dă îndărăt, gândindu-se la unele excepţii legate de reprezentarea internaţională ceea ce ar adânci decalajele şi ar crea inechităţi. Dar dacă te bagi cu capul înainte, te mănâncă rechinii! Novak ar trebui să se inspire mai mult de la ceea ce fac vecinii maghiari, care premiază cluburile ce promovează tineri autohtoni, fără a introduce restriţii.

Concluzia pe care o repetăm este că nu putem pune la îndoială bunele intenţii ale ministrului Novak. Dar iadul, ca peste tot, este pavat cu bune intenţii şi domnul Edi ar trebui să ştie!