UMF mizează anul acesta pe proiecte de 50 milioane de euro

vineri, 16 aprilie 2021, 01:50
2 MIN
 UMF mizează anul acesta pe proiecte de 50 milioane de euro

Raportul rectorului instituţiei pentru anul universitar trecut a fost prezentat recent în Senat. Excedent bugetar de aproape 91,5 milioane de lei în 2020.

 

Prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, a prezentat recent, în şedinţa de Senat, raportul anual privind starea universităţii pentru anul universitar 2019-2020. 

„A fost un an complicat, din cauza contextului epidemiologic, dar am făcut faţă provocărilor şi am punctat câteva obiective extrem de importante: am fost acreditaţi WFME, am semnat contractul cu UNESS International, şi, în plus, avem un excedent bugetar de 91.222.796 lei”, a subliniat rectorul UMF Iaşi. Rectorul a punctat cel mai important subiect al anului trecut, pandemia, pe care l-a numit un test de rezilienţă pentru universitate şi un examen extrem de dur pentru întreaga societate. Un subiect principal al anului anterior a fost demararea procesului de acreditare instituţionale conform standardelor Federaţiei Mondiale de Educaţie Medicală (World Federation for Medical Education – WFME).

Cu această acreditare, studenţii din Israel care studiază la UMF pot profesa în ţara lor, aceştia reprezentând 25% din studenţii străini care vin la Iaşi pentru a se pregăti în domeniul medical. Pe 25 decembrie, UMF a primit decizia acreditării pentru cinci ani.

„O altă realizare semnificativă pentru acest an universitar este faptul că UMF Iaşi a intrat, începând cu luna decembrie 2019, în clubul restrâns al membrilor titulari ai Agenţiei Universitare a Francofoniei, asociaţie internaţională care reuneşte 990 de instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din toată lumea. Până în 2019, Universitatea a făcut parte din AUF ca membru asociat”, a precizat rectorul în prezentarea sa. La UMF, din totalul de 8.821 de studenţi 2.481 sunt străini, care provin din 60 de ţări diferite. „Admiterea din acest an a fost, pentru noi, în acelaşi timp, un motiv de îngrijorare datorat condiţiilor pandemice, dar şi unul de mândrie, pentru că am avut cea mai mare concurenţă din ţară la medicină generală, şi anume 4,22 /loc”, a punctat rectorul. La nivelul financiar, rectorul a precizat că între 2016 – 2020 s-au derulat, în total, 44 proiecte, în valoare de 75 de milioane de euro.

Doar în anul 2020 valoarea proiectelor derulate a fost de 38 milioane de euro. Pe lângă acestea, 31 de proiecte (cu o valoare de 50 de milioane de euro) se află în faza de sustenabilitate. 

Cititi si: UMF a finalizat un proiect pentru pregătirea studenţilor pe cazuri virtuale

Cititi si: UMF a lansat un modern centru de simulări. Proiect de peste 6 milioane de euro

Comentarii