Vestigii care rescriu istoria orașului: Iaşul, locuit de acum 5.000 de ani?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

vineri, 21.01.2022

Vase din cultura Cucuteni B, sub strada Sf. Andrei

Vestigii care rescriu istoria orașului: Iaşul, locuit de acum 5.000 de ani?

GALERIE
WhatsApp Image 2021-12-07 at 21.22.39
  • WhatsApp Image 2021-12-07 at 21.22.39
- +

Lucrările de cercetare din zona străzilor Palat – Sfântul Andrei au dus la descoperiri importante din punct de vedere arheologic. În tot perimetrul au fost scoase la lumină şi câteva complexe cucuteniene, care, potrivit cercetărilor, confirmă existenţa în toată zona centrală a Iaşilor a unei aşezări foarte întinse din perioada eneolitică (cultura Cucuteni B - foto stânga: imagine generică). Acestea se alătură altor vestigii medievale importante, dar şi din perioada Revoluţiei de la 1848, cu locul în care a izbucnit la Iaşi această mişcare (foto dreapta). Începute în primăvara acestui an, lucrările sunt efectuate de o echipă de cercetători ai Institutului de Arheologie, din cadrul Academiei Române - Filiala Iaşi, condusă de dr. George Bilavschi. Amănunte, dar şi imagini în premieră cu vestigiile descoperite, inclusiv din dronă, în rândurile de mai jos.

 

 

Vestigiile cucuteniene nu sunt singurele descoperite. Conform cercetătorilor, până acum au fost descoperite fundaţiile corpului de clădire de pe latura nordică a complexului Hotel Petersburg (sec. XVIII-XIX), precum şi o pivniţă, canalizările din piatră, din tuburi ceramice şi din fontă, aferente construcţiei.

De aici a izbucnit revoluţia de la 1848 de la Iaşi

„Potrivit informaţiilor documentare, Hotel Petersburg este locul din care se pare că a izbucnit mişcarea revoluţionară de la 1848 de la Iaşi. Pe amplasamentul acestui obiectiv, în veacul al XVIII-lea, este consemnată locuinţa familiei boiereşti Ghica. Demolarea şi refolosirea spaţiului respectiv au demarat în anii '40 ai secolului trecut”, spun cercetătorii. O altă descoperire vizează o porţiune din zidul perimetral care înconjura complexul aferent Hanului Trei Ierarhi, cunoscut şi ca Hanul Turcesc. Pe latura estică a zonei studiate, spre intersecţia bld. Ştefan cel Mare - str. Anastasie Panu - str. Palat au fost identificate resturi arhitectonice ale pilonilor din piatră ce susţineau arce de descărcare, care provin, cel mai probabil, de la Hanul Trei Ierarhi. Despre acest han, arheologii spun că există informaţii că ar fi funcţionat încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, clădirea fiind demolată integral la sfârşitul veacului al XIX-lea. În locul hanului,  a fi construit imobilul în care funcţionează în prezent Şcoala Primară „Gheorghe Asachi”. Cercetările au mai scos la iveală complexe arheologice din secolele XIV - XVII: locuinţe, anexe, cuptoare etc., dar care au fost suprapuse sau distruse de fundaţiile clădirilor amintite de cercetători.

„Cel mai important complex, datând din perioada medievală (secolul al XV-lea), a conservat, în afară de numeroase fragmente de la recipiente din lut, şi o cantitate impresionantă de monede (groşi şi dublu-groşi de la Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, 13 monede genovezo-tătare şi un ducat veneţian)”, mai spun cercetătorii, ei atribuiind această locuinţă unui negustor. Nu în ultimul rând, în tot perimetrul au fost descoperite şi câteva complexe cucuteniene. „Din aceste complexe a fost colectată o cantitate semnificativă de ceramică pictată specifică orizontului cultural Cucuteni B (aproximativ 3.000-2.700 î.e.n. - n.r.)), precum şi câteva statuete de lut. În teren s-a constatat că fundaţiile casei Ghica, respectiv ale Hotelului Petersburg, au distrus complexele cucuteniene şi cele aparţinând evului mediu (sec. XIV-XVII)”, potrivit echipei de arheologi.

Unele complexe descoperite vor fi restaurate

Lucrările de cercetare arheologică preventivă se desfăşoară în contextul în care această zonă face parte din extinderea Palas spre Sf. Andrei. Potrivit companiei IULIUS, cercetările vor continua, iar, în funcţie de descoperirile realizate de către echipa de arheologi, respectiv de concluziile şi recomandările acestora, unele complexe vor fi propuse pentru conservare şi restaurare. „Este vorba despre perimetrul care conservă resturile arhitectonice ale Hotelului Petersburg, Casa Ghica, zidul Hanului Trei Ierarhi. Această propunere va fi posibilă prin dezvoltarea soluţiei rezultate în urma concursului internaţional de arhitectură cu invitaţi”, spun reprezentanţii IULIUS.

Amintim că, prin intermediul concursului, IULIUS invită birouri de arhitectură de prestigiu să propună un ansamblu reprezentativ pentru zona în plină dezvoltare Sf. Andrei - Piaţa Palatului. Potrivit companiei, ansamblul trebuie să îmbine referinţele arhitecturale valoroase din centrul Iaşului cu o abordare arhitecturală contemporană. Concursul este organizat în colaborare cu o echipă de specialişti în arhitectură, urbanism, istorie şi patrimoniu: istoricul Cătălin Turliuc şi arhitecţii Şerban Ţigănaş, Augustin Ioan, Dragoş Ciolacu, Mihai Corneliu Drişcu şi Matei Bogoescu. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Toni HRIŢAC

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Duritatea de limbaj, libertatea indecentă în apreciere sunt arme politice, dar nu pot fi folosite împotriva unor persoane care nu fac politică. Chiar şi în retorica electorală o asemenea exprimare este de obicei apanajul unor extremişti. Faptul că primarul Iaşului le foloseşte este un derapaj care trebuie sancţionat.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul extremismului

Alexandru CĂLINESCU

Pericolul extremismului

Am întâlnit în ultima vreme mai multe luări de poziţie care atribuiau „intelectualilor” vina pentru ascensiunea extremei drepte. Care intelectuali?

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

George PLEȘU

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

Orice deschidere a unei noi galerii este un act de curaj care trebuie salutat şi sprijinit. O scenă cât mai efervescentă, care va căuta să scape de conservatorism şi provincialismul care au dominat mult prea multă vreme cultura ieşeană, şi care va dori să fie conectată la trendurile globale, va atrage atenţia şi asupra potenţialului creativ local şi va genera mai multe puncte de diseminare a artei contemporane şi educare a publicului.

Critica „de întâmpinare”?

Nicolae CREŢU

Critica „de întâmpinare”?

Nu se mai vorbeşte prea mult, de deja destul de multă vreme, despre o critică de întâmpinare. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că ea ar fi dispărut cu totul, poate, mult mai curând şi de înţeles într-o măsură, doar că a suferit, în noi „contexte”, nu puţine mutaţii, deformări, probabil şi pervertiri. Faţă de ce era ea cel mai adesea, deşi nu lipseau nici atunci simulacrele de „critică”, doar fardate cu aşa o etichetă indulgentă, sub regimul comunist şi controlul lui (nu numai cenzura) asupra activităţii editoriale.

pulspulspuls

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Mişcare magistrală, de maestru emerit (nu spunem în ce anume) a rectorul de la „Cuza”, dom’ Tudorel, în aceste zile de plin scandal al pagiatului lucrării de doctorat a premierului Ciucă: a scos şi el la bătaie una din diplomele din sertar, şi nu una oarecare. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X