Vineri, 23 iunie, începe Târgul Cucuteni 5000: olarii vin de joi în Copou. Va avea loc şi un festival al fanfarelor

joi, 22 iunie 2023, 22:10
2 MIN
 Vineri, 23 iunie, începe Târgul Cucuteni 5000: olarii vin de joi în Copou. Va avea loc şi un festival al fanfarelor

Târgul naţional de ceramică tradiţională „Cucuteni – 5000” va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. În perioada 23 – 25 iunie se va desfăşura şi un festival de fanfare.

 Plenul Consiliul Local (CL) a aprobat ieri o sumă de bani (15.000 lei) în sprijinul organizării acestei manifestări care, anual, atrage mii de vizitatori în Parcul Copou. La eveniment vor participa meşteri olari din România şi Republica Moldova. „De la Târg nu va lipsa ceramica de Cucuteni, dar şi de Horezu, iar cei mai talentaţi olari prezenţi la Iaşi, dar şi tinerii care promovează tradiţia olăritului, vor fi premiaţi”, spun organizatorii, principala instituţie implicată fiind Centrul Judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale.

Potrivit acestora, premiile vor fi în bani şi vor fi acordate în memoria olarilor ieşeni Toader Nica şi Ion Diaconu. Olarii se vor instala în Parcul Copou încă de mâine, începând cu ora 12.00, dar deschiderea oficială a târgului este programată pentru vineri, ora 11.30. Autorităţile vor cheltui peste 70.000 lei pentru organizarea acestei ediţii a târgului (a XL-a), în această sumă fiind incluse cheltuieli de cazare şi masă pentru olarii invitaţi, materiale promoţionale şi premiile în bani „Scopul acestei manifestări este de promovare a meşterilor olari şi a operei lor, de cunoaştere şi valorificare a domeniului culturii tradiţionale populare, precum şi pentru evidenţierea particularităţilor stilistice ale acestui străvechi meşteşug”, mai spus organizatorii.

În cazul Festivalului de fanfare, cheltuielile se ridică la circa 40.000 lei. Festivalul a ajuns la ediţia a IV-a şi are scop revitalizarea concertelor ocazionale de fanfare care aveau loc în trecut în Parcul Copou. La festival vor participa fanfare din judeţele Botoşani, Suceava, Vaslui, Iaşi şi din Republica Moldova.

Comentarii