10 concurenți pe un loc la concursul de la Poliţia Iaşi

miercuri, 26 octombrie 2016, 01:51
1 MIN
 10 concurenți pe un loc la concursul de la Poliţia Iaşi

Pentru ofiţeri, concurenţa este de 14/loc.

Posturile scoase la concurs de Poliţia Iaşi au suscitat un mare interes în rândul ieşenilor. 

Poliţiştii au pus la dispoziţie şapte posturi de specialişti în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, prin încadrare din sursă externă, la care s-au înscris 58 de candidaţi. Înscrierile au avut loc în zilele de 19 – 23 octombrie.

„Cea mai mare concurenţă se înregistrează pe două posturi de ofiţer din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Astfel, pe cele două posturi de ofiţer scoase la concurs în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice vor candida 28 de persoane“, a precizat Adina Lupu, din cadrul Poliţiei Iaşi. Examenul scris va avea loc pe 26 noiembrie. 

Comentarii