100 de celebrități au semnat o petiție împotriva urii. Vizat direct este Trump

miercuri, 27 iulie 2016, 07:00
1 MIN
 100 de celebrități au semnat o petiție împotriva urii. Vizat direct este Trump

O sută de celebrități din lumea muzicii și a Hollywood-ului au semnat o petiție în care lansează un apel la "unire împotriva urii", votând pentru a-l împiedica pe candidatul republican la alegerile prezidențiale Donald Trump să acceadă la Casa Albă.

"Suntem o coaliție de artiști care în această zi se alătură milioanelor de americani angajați pentru a-l împiedica pe candidatul Partidului Republican, Donald Trump" să fie ales președinte al SUA, afirmă textul acestei petiții publicate pe site-ul Unitedagainsthate (Uniți împotriva urii).

Petiția este semnată de actori precum Mark Ruffalo, Kerry Washington, Julianne Moore, Lena Dunham, de staruri muzicale ca Russel Simmons, Michael Stipe, Moby sau DJ Spooky, între mulți alții.

"Credem că este în responsabilitatea noastră să ne utilizăm notorietatea pentru a atrage atenția asupra pericolelor unei președinții Trump", adaugă acest text.

"Retorica sa și propunerile politice exclud, denigrează și fac rău mexicanilor și latino-americanilor, negrilor, musulmanilor, homosexualilor, lesbienelor, persoanelor transsexuale și bisexuale, femeilor și celor care le oferă asistență medicală, asiaticilor, refugiaților", enumără semnatarii, dintre care fac parte Jane Fonda, Patricia Arquette și Woody Harrelson.

"Îi chemăm pe toți americanii să ni se alăture de partea bună a Istoriei și să utilizeze puterea vocilor și a voturilor noastre pentru a-l face să eșueze pe Donald Trump și ideologia urii pe care o reprezintă", conchide această petiție difuzată în plină Convenție democrată și la câteva zile după învestitura magnatului imobiliar de Partidul Republican.

realitatea.net

Comentarii