A venit vremea ruşilor

24 septembrie 1988. Ziua când eroul planetar al Terrei purta un singur nume: Ben Johnson, un nume menit să trimită în hăurile istoriei medievale celebrul orologiu din Turnul Londrei "Big Ben". Trei zile a durat gloria stelară a marelui Ben, campion olimpic la Seul în proba de 100 m şi recordman mondial cu un halucinant (pe vremea aceea) 9,79 secunde, până când eroul planetar s-a transformat brusc într-un fleoşc acoperit de ruşinea mapamondului. Verdict dat de controlul antidoping: stanozolon. Canadianul şi-a suportat suspendarea pe doi ani, a revenit în arenă, dar nu ca "Big Ben", ci ca atletul mediocru dovedit între Mondialele din 1987 şi Olimpiada din 1998. Nu "Little Ben", ci, pur şi simplu, un sprinter de duzină, căruia nici ura imensă purtată rivalului său, Carl Lewis, nu putea să-i readucă gloria nu de mult apusă. A mai publicat câteva articole vitriolante la adresa lui "King Carl", a mai militat pentru o idee extrem de ciudată, atunci şi acum – legalizarea dopingului – şi s-a stins, din punct de vedere mediatic. Adică cum, Carl poate fi erou cu stanozolon şi Ben nu? Pentru că el este "Made in USA" şi nu un pârlit de canadian?

Carl Lewis este legenda secolului XX. Jesse Owens, cel care l-a sfidat în 1936 pe Führer la Berlin, într-o săptămână în care a câştigat patru medalii de aur, a devenit deja istorie. "King Carl" are în taşcă două titluri olimpice şi trei mondiale la 100 m, un titlu olimpic la 200 m, două olimpice, trei mondiale la ştafetă, patru titluri olimpice şi două mondiale la lungime. Unde eşti tu, Jesse? Owens a fost dezavantajat de două lucruri: iminenţa războiului şi absenţa unei competiţii mondiale atletice, dar chiar aşa: cine să conteste supremaţia regală, imperială a Regelui Carl? Pigmeul ăla de Ben Johnson?

Iată însă că în 2003, un oarecare Wade Exum, director al Comisiei Antidoping din cadrul Comitetului Olimpic din USA, face dezvăluiri senzaţionale în "Sport Illustraded": cu vreo zece ani în urmă, peste 100 de atleţi americani au fost descoperiţi dopaţi, dar probele au fost ascunse sub preş: printre aceştia, giganticul, fabulosului, imperialul "King" Carl Lewis! Era o perioadă în care atletismul american se afla în suferinţă cruntă tocmai din cauza flagelului doping. Antonio Pettigrew a recunoscut că s-a dopat, ceea ce a acţionat tasta "delete" la cinci titluri mondiale şi olimpice ale ştafetei americane de 4X400 m. Spre disperarea marelui atlet Michael Johnson, curat ca lacrima; Cottrell James Hunter, campion mondial în 1999 la aruncarea greutăţii, prins cu ocaua mică, a dezvăluit într-un acces de gelozie, cum îi făcea injecţii soţiei sale, marea sprinteră Marion Jones. Marion a mărturisit mult mai târziu, după ce şi "obiectul" geloziei lui CJ, Tim Montgomery, a fost descoperit pozitiv. Alt set de medalii eradicate din panoplia SUA. Cum, naiba, în asemenea condiţii, să mai recunoşti că şi eroul peste veacuri, legendarul Carl a fost o legendă vopsită? Ca urmare, probele din anii aceia au rămas "tabulae rasae", iar – în compensaţie – Statele Unite au pornit momentul zero şi s-au cocoţat în fruntea luptei mondiale antidoping. Numărul dopaţilor din USA a scăzut simţitor, Rusia, Kenya şi Turcia au trecut în prim-plan, deşi tare ar fi vrut specialiştii de la USADA (Agenţia Antidoping di SUA) dovezi provenite din Jamaica…

Morala: ieri, Federaţia Internaţională de Atletism a luat în discuţie suspendarea sportivilor ruşi din competiţii. Din cauza dopajului în masă. Din cauza laboratoarelor cu probe măsluite de la Moscova, dar nu departe de ultramediatizatele BALCO din USA. Din cauza acoperirii la nivel înalt a fraudelor. Fără niciun fel de simpatii ruseşti, se pune întrebarea dacă a fost vreodată în discuţie suspendarea sportivilor americani în anii aceia de restrişte şi jale. E drept, pe atunci USADA nu era campioana luptei antidoping. Acum, zice-se că este.

Publicitate și alte recomandări video