Accente

* De la Philippide citire. O schemă completă privind posibilităţile de accentuare a cuvintelor în limba română o găsim, credem, la şeful istoric al şcolii ieşene de lingvistică, Alexandru Philippide; vom relua datele pe scurt şi cât mai explicit. Despre primele trei tipuri descrise de acesta, mai nimic de zis: a) accentul plan (să-i zicem alb: ↔); b) ~ crescător sau ascuţit: ↑; c) ~ descrescător sau grav: ↓. De aici lucrurile se complică, dacă avem în vedere faptul că tot efectul rezultă din modularea unei singure vocale. Am avea, apoi, aşadar: d) un accent circumflex (se începe de jos, vocea urcă, apoi coboară: ↑‾↓); e) un accent anticircumflex (se începe de sus, apoi vocea coboară, dar revine sus: ↓ˍ↑). Să exemplificăm; vă va ajuta să descifraţi starea de spirit a interlocutorilor exclamativi.

* Doarme. Iată un cuvânt a cărui accentuare, implicând şi tratamentul diftongului, oferă posibilităţi perceptibile şi reproductibile de analiză. a) „Băiatul doarme (acum)”: o constatare neutră; b) „Asta-i bună, el doarmee?!”: în afara curiozităţii, lungirea vocalei trădează uimirea, dacă nu chiar admiraţia (la grădina de alături manelele sună de zguduie pereţii, iar el, de lemn Tănase!). c) „Colegii lui citesc pe ruptele, iar el, toată ziua, doaarme!”: atentatul la diftong marchează indignarea răutăcioasă (să vezi că o să-i iasă pe nas!).

* Da!-uri. Încercăm acreditarea marilor posibilităţi de exprimare a diferite stări sufleteşti pe socoteala celui mai deschis sunet din sistemul nostru vocalic, din cel mai obişnuit adverb de afirmaţie, modulat cel puţin bisilabic. Completând răspunsul unui candidat la concursul pentru un post de stagiar, solicitantul acceptă sugestia, însă, pe parcurs, parcă s-ar cam îndoi, dar nu face să-l contrazică pe examinator: „daAa!”. La început el se poate arăta, însă, uimit, apoi parcă ar fi de acord, dar, bănuind o capcană, revine la neîncredere: „dAaA?”. Prestaţia, din păcate neînregistrată pe bandă magnetică, de rară virtuozitate, îi aparţine aspirantului la un post din cercetare ce impunea ca obligaţie profesională transcrierea fonetică; după nereuşită, luat amical, G. A. mărturiseşte că nici nu stătea prea bine cu… auzul!

* ROmâneşte. În toate împrejurările în care se mizează pe accent, este clară intenţia de a impresiona; accentul devine, contextual, jucăuş: se mută pe silaba iniţială, parcă pentru a nu pierde ocazia de a impune atenţiei faptul considerat capital. Ne putem lipsi de comentarii şi oferim cheia de lectură: transcriem silaba accentuată cu majuscule: „situaţia s-a MOdificat”; „consumaţi fructe PROASpete!”; „la venirea în ţară, urma să se Căsătorească”; „i s-a făcut rău şi a VOmitat” (pentru „în GEneral, merge bine”, nu este de exclus modelul „în GEnere”, cu acest accent normal). În unele cazuri, silaba fortificată poate evoca un prefix: „dăm această ştire în EXclusivitate”; „inundaţiile au DEvastat întregul cartier”. Primei categorii îi aparţine şi accentuarea silabei iniţiale a adverbului din îndemnul „Citeşte ROmâneşte!” (comentariul unei masterande ironice: „Adică, la concurenţă? Cred că noi am citi în alte limbi?”).

* BRÂNCOveneşte. Iată şi articularea primelor două silabe din cuvânt: „a intrat pe CONTRAsens” (de, avem şi prepoziţia sau adverbul contra); „o capodoperă a culturii BRÂNCOveneşti”; oare comentatorului îi este cu totul străin substantivul brâncă? (nume de boală); că nu putem avea pretenţii la ştiinţa despre brânca „mână” din zona Crişanei. Ca şi în situaţiile precedente (şi ca în cele ce urmează), putem observa că joaca cu accentul nu este doar în beneficiul sonorităţii cuvântului în cauză: acesta poartă însuşi accentul enunţului: „Guvernul a promis că se vor lua măsuri COMpensatorii!”.

* PROMISIUNI. Cât despre superaccentuarea, în enunţ, a unui întreg cuvânt, nu putem elimina o intenţie de-a dreptul subversivă. Cât optimism emană, de exemplu, intonaţia din victorioasele anunţuri „Este PRIMUL cartonaş galben primit de „Steaua”, respectiv „ÎNTÂIUL accident de circulaţie datorat poleiului pe străzile municipiului!”. Asta dacă ţinem seama de logica succesiunii din regula numeralului ordinal! Şi câtă uşurare transmite prezumtivului amator o precizare de tipul „Această superbă limuzină nu costă decât 9999,99 euro, F|R| tevea!”. Deci, nu se pune! (căci fără, de obicei, exclude; vezi „fără grijă”, „fără frică”). S-ar putea ca, din contră, pentru unii, "tevea inclus" să pară uşor suspect: cine ştie ce-i mai pune?

* Surprize. Când, pentru lămurirea unor probleme ale accentuării româneşti, le ofer unor studenţi basarabeni şi ingeniosul opuscul „Culorile accentului” (Chişinău, 1988), al lui Vl. Zagaevschi (cu opoziţii de tipul móbilă – mobílă), pot fi refuzat: nu cunosc grafia rusească! Mi-am amintit că, prin anii ’70, la Staatsbibliothek Berlin, când comandam vreo tipăritură cu litere gotice, cu „fracturi”, bibliotecarele mai tinere mi-o arătau, întrebându-mă dacă aceea era cartea pe care o voiam: în RDG nu se mai învăţa alfabetul compromis de propaganda nazistă!

Publicitate și alte recomandări video