COMUNICAT DE PRESA

Ambasadorul Austriei s-a întâlnit cu primarul Mihai Chirica. Ce au discutat cei doi?

luni, 02 octombrie 2017, 17:15
2 MIN
 Ambasadorul Austriei s-a întâlnit cu primarul Mihai Chirica. Ce au discutat cei doi?

Primarul Mihai Chirica a avut astăzi, 2 octombrie, o întrevedere cu ambasadorul Austriei în România, Exceleţa Sa Gerhard Reiweger. Discuţiile de la sediul Primăriei Municipiului Iaşi s-au axat, în principal, pe colaborarea în domeniile educaţional, cultural şi economic.

Execelenţa Sa, care a participat şi la deschiderea anului universitar 2017 – 2018 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, s-a declarat încântat de mediul universitar ieşean şi de oportunităţile de dezvoltare a capitalei Moldovei. În acest context, Gerhard Reiweger şi-a exprimat dorinţa de a intensifica relaţiile de colaborare dintre România şi Austria în ceeace priveşte implementarea sistemului de educaţie duală pe model austriac / german, în contextul lipsei micilor meseriaşi pe piaţa forţei de muncă din România.  În ceea ce priveşte colaborarea în domeniul culturii, primarul Mihai Chirica a vorbit despre programul Centenar realizat de Primăria Municipiului Iaşi şi a propus implicarea Ambasadei Austriei în acesta. Ambasadorul Austriei în România şi-a arătat dorinţa de a participa la manifestările cuprinse în program prin organizarea, la Iaşi, a unui eveniment cultural prin care să marcheze trecutul comun cu Austria.

 

Excelenţa Sa a salutat evenimentul organizat la Viena pe 20 octombrie, când, în parcul Stadtpark, primarul Mihai Chirica, alături de autorităţile locale vieneze, vor planta un vlăstar din teiul lui Eminescu din Parcul Copou. În ceea ce priveşte colaborarea în domeniul economic, Gerhard Reiweger a amintit faptul că Biroul Economic din cadrul Ambasadei Austriei este deschis în a sprijini orice iniţiativă din partea autorităţilor locale ieşene privind organizarea de misiuni economice atât în Iaşi, cât şi în Austria. În aceeaşi ordine de idei, Excelenţa Sa şi-a arătat deschiderea pentru dezvoltarea turismului şi a schimburilor comerciale între cele două ţări.

Comentarii