Apărare în franjuri la Ploieşti

marți, 12 septembrie 2017, 01:43
4 MIN
 Apărare în franjuri la Ploieşti

 

CSM Politehnica a remizat cu modesta Juventus Bucureşti după un meci în care defensiva a arătat tare urât
 
 
După meciul pierdut acasă cu Sepsi Sfântu Gheorghe, “Ziarul de Iaşi” avertiza că bubele echipei ieşene au fost mult mai mari decât cele prezentate de oficialii clubului, care au pus eşecul doar pe seama ratărilor. Nu a trecut decât o etapă şi semnalele de alarmă trase s-au confirmat! CSM a etalat un nou joc cu multe carenţe în duelul cu o altă echipă nou-promovată, Juventus Bucureşti, nereuşind să obţină decât un punct, deşi gazdele au confirmat faptul că au cel mai slab lot din Liga I, iar partida s-a derulat pe un teren neutru.
Principala vină a rezultatului sub aşteptări o poartă apărarea, care a fost extrem de vulnerabilă. Faptul că Ionuţ Cioinac a fost fundaşul care a greşit cel mai puţin (Spătaru are pe conştiinţă primul gol, Frăsinescu – pe al doilea, iar ambele reuşite ale gazdelor au fost iniţiate pe flancul lui Sin) spune multe despre nivelul de exprimare al fundaşilor oaspeţilor. E drept, problemele pe flancuri nu pot fi puse numai în cârca apărătorilor folosiţi, deoarece Platini şi în special Jo nu s-au omorât deloc cu faza defensivă, urcările fundaşilor laterali ai gazdelor, Călinţaru şi Fl. Ştefan, generând superioritate numerică.
Discutând despre flancuri trebuie subliniată şi lipsa de inspiraţie a antrenorilor oaspeţilor: improvizaţia aleasă pentru flancul drept a fost tot Spătaru, care dezamăgise etapa precedentă, iar Sin a fost titularizat deşi a fost accidentat mult timp, antrenându-se la capacitate normală doar în preziua partidei.
Dacă defensiva Iaşului a fost mult sub aşteptări, nici ofensiva nu a strălucit. Deşi a avut posesia, CSM a marcat doar în urma unor gafe de proporţii ale gazdelor, care au înscris în proprie poartă şi i-au pasat decisiv lui Cristea. Ca şi în alte rânduri, Platini, Kizito şi Jo au jucat numai între ei, fapt remarcat şi de antrenorul de la Juventus, Marin Barbu, Cristea trebuind să coboare mult pentru a pasa sau să aştepte servicii de la adversari. În plus, nici închizătorii Qaka şi Chelaru nu au adus plusul ofensiv care putea să apară în condiţiile în care forţa ofensivă a trupei din Colentina era vizibil scăzută în zona centrală a liniei de mijloc.
Un alt aspect care, probabil, a contat în exprimarea palidă a oaspeţilor a fost şi faptul că “secundul” Eugen Trică nu a reuşit să trezească echipa, “principalul” Stoican stând în tribună, la fel ca în ultimele 22 de minute ale meciului cu Sepsi.
Iaşul a obţinut astfel un singur punct din duelurile cu amărâtele campionatului şi se pregăteşte de o triplă cu adversari de mijlocul clasamentului, FC Voluntari, FC Botoşani şi ACS Poli Timişoara. Aceste meciuri vor arăta, probabil, care este adevăratul nivel al unei trupe care acum se exprimă foarte departe de obiectivul propus, calificarea în play-off.
Aseară, în Liga I: Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 1-2 (0-0). Golubovic (‘90^3) / Deaconu (’46), Batin (’61). Formaţia oaspete a încheiat jocul în nouă oameni după eliminările lui Patache (’84) şi Batin (’89); Dinamo – ACS Poli Timişoara 1-2 (1-1). Costache (’30) / Vaşvari (’37 – penalty), Drăghici (’63). 
 
CSM-catalog
 
Koşelev (4,5) – mai multe ezitări, a fost depăşit uşor la primul gol, a parat o lovitură de cap a lui Măzărache, în minutul 81, care a salvat un punct.
Spătaru (4) – o nouă evoluţie slabă pe postul de fundaş dreapta, a fost depăşit uşor la primul gol.
Frăsinescu (4) – cel mai slab meci al sezonului; depăşit de Măzărache în dueluri aeriene înainte de golul doi şi la marea ocazie a atacantului bucureştean de pe final.
Cioinac (4,5) – surprinzător, a fost fundaşul care a greşit cel mai puţin; în actul doi a urcat la mijloc, având câteva încercări!
Sin (4) – titularizat în mod ciudat, deşi a lipsit multe zile de la antrenamente, a fost lipsit de vlagă; ambele goluri ale gazdelor au fost iniţiate de pe flancul lui.
Qaka (5,5) – tehnică bună, pusă puţin în folosul echipei.
Chelaru (4,5) – absent.
Platini (5,5) – din poziţie excelentă, nu a şutat grozav la faza primului gol, având însă norocul ca Benga să-l încurce pe Stoian; a mai încercat câteva acţiuni, fără să aibă vlagă.
Kizito (4,5) – două şuturi în start, s-a stins repede.
Jo (5,5) – patru încercări de a înscrie, restanţe mari în faza defensivă.
Cristea (7) – a dat câteva pase de efect, inclusiv la faza care a generat primul gol, a marcat în minutul 32.
Moisi (5) – o nesincronizare cu Spătaru, care putea să coste.
Ştefănescu (4,5) – nu a adus plusul aşteptat.
Panţîru a intrat în minutul 77.
 
 

    

Comentarii