Artist şi magistrat

Şi de-ar fi numai atât! Căci pasul biografiei şi capriciul vocaţiei ni-l arată, prin 1984, proaspăt lăsat la vatră, cum o face, la propriu (şi cu în­demânare de meseriaş, nu altfel, dovadă apropierea la doar o repre­zentaţie distanţă de titlul teatru po­pular, vreo doi ani mai târziu), pe păpuşarul şi interpretează, de pildă, pe Buimăcilă, din Rusaliile lui Va­sile Alecsandri; sau pe Charley, din Deschideţi uşa că vine mătuşa. 

Şi ni-l mai arată, în serile de vară, când copacii îşi pleacă ramurile ca să asculte paşii îndrăgostiţilor, în localul vechiului cinematograf, cum meşte­reşte – pe cheltuială proprie, lăudate vremi de abnegaţie! – decoruri pentru Teatrul de păpuşi, pe care îl înfiinţase împreună cu o colegă…

Dar toate astea sunt o nimica toată – ca valoare de senzaţie – pe lângă puştiul din a treia, din Cetirenii anilor şaptezeci ai secolului trecut, care l-ar fi năucit şi pe Stradivari, nu doar pe ai casei, cu scripca lui din… Nu veţi ghici în veci: din ciocleji, boieri dumneavoastră! Semn pentru Tata că aşa nu se mai poate, că trebuie mers fără zăbavă la Chişinău, colindate magazinele şi cumpărată, în cele din urmă, o vioară adevărată, că ne râde lumea!…

Acu’, să dăm iute paginile vremii înainte. Ce vedem? Un cer albastru de vară, fisurat de gloanţe, deasupra Tighinei, şi un tranşeu plin de oameni şi pistoale automate, acoperiţi otova de o pulbere măruntă, cenuşie. Din­colo, peste calea ferată, la vreo sută de metri, un zid de beton, ce adă­posteşte inamicul. Stai pe spate, cu arma strânsă la piept – beletrizez, de­sigur, o absolut istorie reală – şi observi cu coada ochiului cum crenguţele vişinului din preajmă se frâng ca din senin, una şi încă una, risipindu-şi florile deasupra asfaltului, fiindcă, se ştie, lunetele nu dorm niciodată…

Întreg CV-ul lui Vasile Lupu e făcut din asemenea contraste. Ab­solvent Institutului de Arte şi al Facultăţii de drept. Un om pe care l-am văzut pe scenă, dar şi în jilţul de judecător. Un împătimit al Artei, dar şi un profesionist al Justiţiei. Păpuşar candid, cum spuneam, în juneţea sa (şi era de văzut cum desface zelos  recuzita prin sate, unde mergeau în turnee), şi luptător lucid, ulterior, în Transnistria. Metodist pentru creaţia populară, cum se numea meseria lui de odinioară la Palatul Culturii din localitate, şi anchetator penal! În două cuvinte, generice, actor şi jurist!

De fapt, în trei, ba chiar în patru, de nu cumva – nu m-am avut niciodată de bine cu matematicile! – în cinci. Asta pentru că e şi poet, şi compozitor, şi interpret! L-am reîntâlnit, anecdotic, într-un decembrie ca acesta, gri şi apatic: una dintre întâlnirile memorabile, care ţi se înscriu ca un spot de lumină în răboj. Salut!, salut!, după care, pe nesimţite – calcul poz­naş de autor! – m-am pomenit în mâi­ni cu Măi, dorule, măi, un CD încă sigilat, con?inând 13 piese, semnate integral (cu excepţia binecunoscutului Legământ, de Grigore Vieru ) de condrumeţul meu.

E o poveste aparte geneza acestui CD. Dar mă gândesc s-o las până se iveşte un prilej confortabil de dialog cu falnicul reprezentant al Zodiei Gemenilor, sub care, apropo, nasc şi artişti, şi justiţiari… 

Ghenadie Nicu este corespondentul „Ziarului de Iaşi“ în Republica Moldova