Astăzi sărbătorim Ziua mondială a zâmbetului

vineri, 04 octombrie 2013, 08:01
1 MIN
 Astăzi sărbătorim Ziua mondială a zâmbetului

Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată în prima zi de vineri a lunii octombrie. Ziua a fost iniţiată de către americanul Harvey Ball, creatorul imaginii ‘feţei zâmbitoare’ în 1963.

Imaginea creată de Harvey Ball a devenit în decursul anilor simbolul cel mai uşor de recunoscut pe planetă, pentru stările de bună voinţă şi voie bună.

Preocupat de supra-comercializarea simbolului său şi modul în care sensul original al acestuia risca să se piardă în repetarea constantă de pe piaţă, Harvey Ball a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului.

El a ales prima zi de vineri a lunii octombrie pentru a aniversa Ziua mondială a zâmbetului. Marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Smiley din Worcester, ea a continuat să fie aniversată şi în anii următori devenind cunoscută în întreaga lume.

Fundaţia Harvey Ball World Smile, creată după decesul acestuia în 2001, a devenit sponsorul oficial al Zilei mondiale a zâmbetului.

În numeroase oraşe din Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud se organizează manifestări ce includ spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, teatru de păpuşi, concursuri de baloane.

În calendarul anual există încă o zi dedicată râsului celebrată în prima duminică a lunii mai. (Agerpres)

Comentarii