Patru ieşeni au ajuns la spital după ce au fost înţepaţi

Atenţie: canicula le-a înnebunit pe viespi!

marți, 25 iunie 2013, 01:50
1 MIN
 Atenţie: canicula le-a înnebunit pe viespi!

Sfârşitul de săptămână petrecut în natură s-a încheiat cu o vizită la spital pentru patru ieşeni.

Trei femei şi un bărbat au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost victimele albinelor şi ale viespilor. Pacienţii au prezentat reacţii alergice post-înţepătură şi au mers imediat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon“ pentru terapie. Din fericire, niciunul nu a făcut complicaţii din cauza veninului eliberat de acul insectelor. Ieşenii au acuzat arsuri în zona afectată, inflamaţii, mâncărimi ale pielii în jurul plăgii, însă fenomenele au dispărut după câteva ore. „Niciunul dintre pacienţi nu a făcut şoc anafilactic. Au fost investigaţi şi îngrijiţi, apoi au mers la domiciliu“, a declarat conf.dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD. Persoanele care sunt înţepate de albine sau viespi şi prezintă reacţii alergice trebuie să se prezinte de urgenţă la medic. Cele care nu manifestă fenomene adverse şi nu au în apropiere nicio unitate sanitară trebuie să-şi îndepărteze singure acele rămase în piele cât mai repede. Se recomandă însă evitarea glandelor producătoare de venin, acesta putând înrăutăţi acuzele. După înlăturarea acului, pe zona afectată trebuie aplicată o compresă cu gheaţă.
 

Comentarii