"Marea mahmureala", varianta de Tatarasi

Au distrus bănci, au spart maşini şi în final au fost scoşi cu tractorul din şanţ

miercuri, 31 mai 2017, 01:50
4 MIN
 Au distrus bănci, au spart maşini şi în final au fost scoşi cu tractorul din şanţ

Au băut bere la bidon în parc şi, după ce au prins curaj, au plecat la furat maşini. Fără a avea vreun scop anume, doar de amuzament, patru tineri din Iaşi au spart la beţie mai multe Dacii. După ce au pornit una dintre ele prin atingerea firelor din bord, au mers cu ea în afara Iaşului. Dimineaţa i-a prins adormiţi în maşină, pe un câmp. Când s-au trezit, şi-au dat seama că distracţia de peste noapte îi costă scump. S-au ales cu cătuşe.

Un caz ca-n filmele de comedie a fost soluţionat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani au fost trimişi în judecată pentru multiple fapte de furt sau de complicitate la furt. Marian Bogdan Chiriac (21 de ani), Andrei Cornel Luca (17 ani), Ştefan Alexandru (18 ani) şi Mihai Todică (26 ani) şi-au făcut de cap o noapte întreagă, consumând alcool din belşug şi amuzându-se spărgând maşini la întâmplare. Au reuşit să fure una dintre ele, însă s-au oprit într-un şanţ din afara Iaşului, unde au dormit până s-au trezit din beţie. La mahmureală, pe lângă o cumplită durere de cap, unul dintre ei s-a ales şi cu cătuşe. 

Bere şi vin 

În rechizitoriu, procurorii notează că faptele tinerilor au fost comise în noaptea de 5 spre 6 martie 2017. Aproape de miezul nopţii, cei patru s-au întâlnit în zona Doi Băieţi din Tătăraşi, în primă fază alături de ei mai aflându-se şi alţi doi martori. Tinerii au mers la un supermarket din zonă, de unde au cumpărat 6 litri de bere. Au consumatul al­coolul în Parcul Ciurchi şi, pe fondul stării de ebrietate, „pentru a-şi măsura forţele“, petre­căreţii au smuls mai multe bănci stradale şi alte obiecte de mobilier stradal. În jurul orei 2.30, cei patru inculpaţi au decis să fure o maşină pentru a se plimba. Au mers în primă fază în faţa blocului F8 de pe strada Ciurchi, de unde au spart o Dacie Break. Marian Bogdan Chiriac a distrus bordul maşinii şi a încercat să pornească vehiculul prin atingerea firelor. Maşina a pornit, însă după doar 20 de metri s-a oprit. Ulterior, cei patru tineri au mers pe jos până pe strada Dr. Savini, unde au pus ochii pe o Dacie 1310. Au intrat, de asemena, prin efracţie în maşină, însă, deşi au reuşit să pornească motorul, nu au putut să o conducă întrucât volanul s-a blocat. Tinerii nu s-au lăsat, şi au căutat o altă maşină. Au ajuns astfel pe strada Ciric, unde au zărit o altă Dacie 1310. Marian Chiriac a reuşit de data aceasta să pornească maşina şi, împreună cu ceilalţi amici de pahar, a plecat la plimbare prin oraş.

Maşina avea pe cupolă două legături de viţă-de-vie fiind astfel uşor recu­noscută, a doua zi, de către proprietarul care a fost pus de Poliţie să vizualizeze imaginile de pe camerele de supraveghere. În conti­nuarea aventurii lor, cei patru tineri au ajuns în satul Valea Lungă, comuna Holboca, unde maşina s-a oprit. Pe drum, aceştia au mai băut doi litri de vin, pe care îl găsiseră în maşina furată. „Inculpatul Chiriac Bogdan-Marian a rămas la volan, iar ceilalţi trei inculpaţi au coborât să împingă autovehiculul, însă, din cauza stării de ebrietate în care se afla Chiriac Bogdan-Marian, a pierdut controlul volanului şi a părăsit drumul, intrând în şanţ cu autovehiculul pe care l-a avariat“, au precizat procurorii. Accidentul a avut loc la ora 5.00, cei patru tineri stând în vehicul până la ora 8.00, când un tractor a trecut prin zonă. Şoferul tractorului a observat că maşina nu avea numere de înmatriculare, însă abia după ce a tractat Dacia din şanţ. A primit o sticlă cu vin, şi a plecat în drumul său. În jumătate de oră, la faţa locului au ajuns poliţiştii, care i-au săltat pe tineri. Cel care se urcase la volan a fost testat şi cu alcooltestul rezultând valori de 2,40 şi 2,55 la mie, în sânge. Testele au avut loc la spital la orele 10.00, respectiv 11.00. De altfel, Ma­rian Chiriac a fost şi arestat pentru „panoplia“ de infracţiuni din noaptea în care şi-a făcut de cap.

Comentarii