De Sănătate

Punem punctul pe știi

Bolnavii sunt înnebuniţi de căldură. Au venit zile şi nopţi grele pentru pacienţii din spitalele ieşene

vineri, 24 iunie 2016, 01:58
3 MIN
 Bolnavii sunt înnebuniţi de căldură. Au venit zile şi nopţi grele pentru pacienţii din spitalele ieşene

Bolnavii din spitalele ieşene se luptă zilele acestea nu doar cu bolile de care suferă, ci şi cu căldura care în saloanele de spital este cu mult mai accentuată decât cea de afară. Pentru a se răcori, aceştia se plimbă prin saloane sau prin curtea spitalului, unde caută umbră pentru a se ascunde de soare sau trag jaluzelele şi îşi udă prosoapele sau aşternuturile.  

La Spitalul de Recuperare, în anul 2012, aproximativ 60% dintre saloane aveau aer condiţionat, iar anul acesta, conform conducerii, 85% dintre saloane au fost dotate, restul având jaluzele care însă nu reuşesc să ţină departe căldura. Pe mai multe etaje lipseşte aerul condiţionat, iar bolnavii stau cu geamuri şi uşi deschise. „Ne descurcăm greu, însă ştim că nu depinde de noi. Azi-noapte a fost jale de cald, însă a trecut, iar ziua stăm cu jaluzelele trase, cu geamuri şi totul deschis, însă nu prea mult că se face curent”, a povestit o femeie de 78 de ani, internată în Clinica de Neurologie. Conducerea unităţii susţine că, într-adevăr, la etajul III unde se afla clinica există saloane unde nu există aparate de aer condiţionat, acestea fiind în principal în rezerve. „În rezerva soţului meu este, însă, fiind doar două persoane, îl ţinem mai mult închis”, a precizat soţia unui pacient internat pe acelaşi etaj.

Managerul spitalului spune că ştie că nu există o temperatură constantă în incinta spitalului, chiar dacă la unele etaje există centrale de tratare a aerului, însă este dificil să se asigure un climat uniform. „Avem mai multe sectoare cu probleme, cum ar fi blocul alimentar, zona lifturilor, holurile sau etajele unde nu există peste tot aparate, cum ar fi etajul III sau etajul VII unde nu sunt finalizate lucrările. Nu există o temperatură constantă peste tot”, a precizat ec. Carmen Cumpăt, managerul spitalului.

„Nu putem suporta mult aerul condiţionat”

Pe de altă parte, există şi cazuri de pacienţii care din cauza afecţiunilor de care suferă sau de teamă să nu se îmbolnăvească mai tare închid aerul condiţionat din saloane. Aceasta este şi situaţia de la Spitalul „ Dr. C.I. Parhon”, unde conform conducerii unităţii medicale există aer condiţionat inclusiv în spaţiile comune, cum ar fi ambulatoriul sau holurile spitalului. „Deşi avem aer condiţionat aproape în toate saloanele, pacienţii aleg să îl oprească după ce pleacă medicii sau asistenele din salon, spunând că se tem să nu se îmbolnăvească mai tare. Într-un salon de şase persoane de exemplu, jumătate vor să îl oprească, ceilalţi nu”, a completat dr. Ionuţ Nistor, medic specialist nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale. Pacienţii spun că le este frică să nu se aleagă cu alte boli dacă stau la o temperatură constant mai mică decât cea de afară. „Mai ieşim afară, mai stăm la umbră sau îi dăm drumul aşa, câte o oră. Nu îl putem suporta mai mult, însă nici fără nu putem sta”, a completat un bărbat de 45 de ani.

Instalaţie electrică şubredă

Spitalul de Recuperare se află de mai mult timp în curs de schimbare a instalaţiei electrice, medicii şi pacienţii susţinând că există momente în care cedează siguranţele şi rămân fără curent, mai ales dimineaţa când funcţionează computerul tomograf sau alte echipamente, instalaţia nu mai face faţă la încărcătura existentă. Momentan, conducerea unităţii susţine că se află în etapa de studiu cu o firmă autorizată pentru a identifica variante prin care să poată fi suplimentantă puterea energetică. „Aşteptăm finalizarea studiului şi avem întocmit şi un proiect de reabilitare ca să putem mări numărul de consumatori pe partea de instalaţie electrică. Ar fi vorba despre o investiţie de 220.000 lei”, a precizat ec. Carmen Cumpăt. 

 

 

 

 

Comentarii