„Cântec de afaceri”. Familia Lavric, în război cu Casa de Sănătate

luni, 16 decembrie 2013, 02:50
2 MIN
 „Cântec de afaceri”. Familia Lavric, în război cu Casa de Sănătate

Interpreta de muzică populară şi fiul ei, muzician şi el, au dat în judecată CJAS pentru anularea unor decizii de impunere privind contribuţiile la stat u în total, suma contestată se ridică la 30.000 de lei

Cei doi artişti au deschis procese diferite la Tribunalul Iaşi considerând că deciziile de impunere prin care li se cere să achite sume pentru drepturi de autor sau din închirierea unor bunuri nu sunt justificate. În total, potrivit acţiunilor de chemare în judecată înaintate de Laura şi Victor Lavric, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) solicită suma de 30.000 de lei. Cel mai mult i se cere fiului cântăreţei de muzică populară care ar fi dator către stat cu suma de 25.000 de lei.

În ceea ce o priveşte pe Laura Lavric, conform documentului citat, artista ar fi primit pe 31 mai 2012 o decizie de impunere pentru stabilirea contribuţiilor şi accesoriilor datorate Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, altele decât cele pentru colectarea veniturilor se face a ANAF. Sumele restante ar dat din anii 2007 şi 2008. Prin respectiva deciziei, Laurei Lavric i s-a stabilit o contribuţie de asigurări de sănătate în cuantum de 5.241 de lei. „Apreciem că această contribuţie de asigurări sociale de sănătate, în momentul în care ea ar fi legală, trebuie calculată doar cu începere de la data intrării în vigoare a Protocolului dintre ANAF şi CNAS, deoarece doar cu începere de la această dată ANAF avea dreptul şi obligaţia de a comunica veniturile obţinute de orice persoană fizică. Transmiterea veniturilor obţinute anterior acestor date este ilegală. Prin urmare apreciem că doar pentru perioada 2009-2011 ar fi trebuit calculată contribuţia de asigurări sociale şi nu şi pentru 2007-2008“, susţine Laura Lavric în acţiunea sa. Artista mai susţine că decizia prin care i s-ar fi comunicat că este datoare la stat a fost trimisă la altă adresă cu „rea credinţă“, fapt ce ar atrage nelegalitatea comunicării.

La rândul său, fiul Laurei Lavric ar fi rămas dator cu 25.378 de lei. Pe lângă susţinerile mamei sale, Victor Lavric spune că el este salariat din 2007 şi că, potrivit legii, nu ar fi obligat să plătească asigurările aferente drepturilor intelectuale sau cele din cedarea folosinţei unor bunuri. Procesul celor doi cântăreţi urmează să fie soluţionat, în perioada următoare, de secţia contencios-administrativ a Tribunalului Iaşi.
 

Comentarii