Cârpaci

De când m-am mutat la casă şi m-am depărtat de oraş, am lăsat în urmă multe dintre facilităţile pe care orăşeanul obişnuit le ignoră din cauza faptului că le are mereu la îndemână. De exemplu, eu nu am un magazin aproape unde să pot ajunge mergând pe jos cel mult 10 minute. Nu, eu trebuie să iau maşina, bicicleta sau o căruţă de-a vecinilor ca să ajung la un magazin sătesc de unde să iau alimente expirate la suprapreţ sau alte chestiuţe urgente pe care am uitat să le iau de la supermarketurile care sunt ceva şi mai departe.

Pentru că aici, la ţară, oamenii trebuie să îşi organizeze în aşa fel treburile şi nevoile, încât să nu-i apuce, Doamne fereşte, când e ploaie sau viscol afară şi troienele cât casa. Toate bolile trebuie să se întâmple vara, când e soare şi salvarea poate ajunge fără probleme la tine. La fel şi naşterile sau morţile. Mare grijă, nu te naşti şi nu mori pe vreme rea că ai încurcat-o…Totul trebuie dozat şi planificat cu mare grijă că altfel rămâi cu buza umflată. Dacă nu ai scris pe listă sau ai uitat să cumperi din oraş ceva, salutare, rămâi fără, că până te întorci consumi un rezervor de benzină. Stai acolo şi plângi, te oftici, data viitoare să nu mai uiţi…

În mediul ăsta rural al nostru toate lucrurile, dar absolut toate, sunt făcute de mântuială, sunt cârpite la greu. De la drumuri, la stâlpi de lumină, ţevi de apă, canalizare, gaz ş.a.m.d. Totul e parcă făcut de un absolvent de şcoală primară din plastilină. Nici măcar chestiile moderne nu sunt aşa cum trebuie, cum scrie în cartea lor tehnică. Aici totul se improvizează: antene de satelit, panouri cu celule fotovoltaice, turbine eoliene, serviciul de televiziune şi internet prin cablu, tot. Şi nu ai de ales, trebuie să le suporţi că altele nu-s. Trebuie să te mulţumeşti cu ce este. Ce dacă ai doar câteva canale tv în loc de 60 câte scrie în grilă, restul pierzându-se pe fir? Ce dacă plăteşti Internetul cât nu face şi trebuie să te rogi la el să meargă precum o căruţă cu catâr? Ar trebui să te miri că există şi astea aşa cum sunt.

Toate serviciile „moderne” se întrerupt atât de des, încât îmi imaginez pe băiatul care se „ocupă” de întreţinerea şi repararea lor că le ţine la el în bucătărie sau în grajd şi le lipeşte circuitele, „suiciurile”, „risaivărele” cu scuipat şi cu balegă de cal. Cu siguranţă e în stare, în loc să cumpere un switch bun, să angajeze mai degrabă pe cineva, vreun beţiv al satului, să stea şi să ţină cu mâna capetele firelor să nu se dezlipească contra o sticlă de vin pe zi. Asta ca să nu mai comenteze vreun abonat sclifosit venit de la oraş, ca mine sau nevastă-mea, şi să rezilieze contractul ori, ferească sfântul, să îl pârască la „Protecţia Consumatorului”.

Apropos, această sintagmă mi se pare atât de comică în mediul rural, încât de fiecare dată când o aud ca pe o ameninţare din gura vreunui gălbejit mutat aici de un an, doi, mă bufneşte un râs bolnav. Ce agent vine pe noroaiele astea, frate?…

Ţăranii sunt obişnuiţi cu cârpeala şi nu concept viaţa fără ea. La ţară ai să vezi mereu în fiecare lucru din gospodărie marca cârpelii: un colţ la casă dărâmat şi pus la loc cu o găleată de lut aruncat ca din avion, din care se mai văd încă urmele degetelor grăbite ale gospodarului pe care îl aşteptau prietenii la birt, dar pe care îl toca, în acelaşi timp, nevasta la cap; o roată la căruţă ruptă şi pusă la loc cu o pană de lemn bătută bine cu ciocanul, o oaie rămasă tunsă pe jumătate etc.

Până şi eu am obiceiul ăsta ca om crescut şi trăit mult timp la marginea pădurii. Bicicleta mea este un exemplu excelent. Fiecare componentă a fost recondiţionată şi reparată de mine personal de mai mult de 10 ori. Frânele sunt desperecheate, firul de la schimbător este înnădit, farul este legat cu o sârmă din gard, stopul este lipit cu scoci. Partea cea mai bună a lucrului ăstuia este că această bicicletă nu va fi furată de nimeni, decât de un alt cârpaci care vede un oarecare potenţial în ea sau de un hoţ prost.

Să nu credeţi totuşi că nu s-a întâmplat. Era altă bicicletă, anume cea mai ştift pe care cred că am avut-o vreodată. O lăsam nelegată în cel mai rău famat cartier jumătate de zi şi nu o lua nimeni. Ar fi fost ruşinea oricărui pungaş. Un orăşean get beget ar fi aruncat-o demult cu scârbă. Nu ar fi donat-o pentru că i-ar fi fost ruşine. Şi ştii de unde mi-a furat-o? Din curtea casei. Părerea mea e că hoţul neavizat a venit noaptea şi, din cauza întunericului, nu a văzut pe ce pune mâna, aşa că a luat-o şi-a fugit. Cum cârpeala e cel mai bun antifurt, probabil la prima aruncătură în şa a lui lanţul a sărit şi s-a rupt pentru că numai eu ştiam cum să pedalez la ea.

A doua zi, am rămas pe jumătate plăcut surprins când am constatat lipsa „vehiculului” şi, cu inima împăcată şi deschisă spre nou (în sfârşit, ce motiv bun…), am plecat voios la talcioc să îmi cumpăr alt hârb pe care să îl repar şi cu care să merg de ici, colo prin oraş. La talcioc, surpriza surprizelor, emisiune de televizor, nu alta: bicicleta mea stătea trântită pe o parte cu lanţul rupt, cum anticipasem, lângă un ţigan pârlit. Arătau amândoi deplorabil. Mi s-a făcut o milă de el şi o scârbă de ea cum rar se întâmplă. M-am apropiat. M-am uitat pieziş la proprietatea mea regăsită, cu o figură scârbită, ca un cumpărător interesat, dar extrem de pretenţios. De parcă pretenţii îţi trebuia la bucata aia de tablă ruginită. Am întrebat cât costă „chestia aia”. Mi-a zis un preţ derizoriu, o bătaie de joc. Mi-a venit să râd. Am plecat, dar apoi, dintr-un spirit civic apărut din senin, ofensat că puştiul ăla a intrat în curtea mea să fure, am chemat gardienii şi le-am povestit tărăşenia. La poliţie am aflat că hoţul minor era vechi client al secţiei, deci mare scofală n-am făcut, adică nu i-am dat nicio lecţie. A doua zi eram sigur că o lua de la cap fără regrete.

Şi iată cum, fără să vreau, m-am pomenit iarăşi în posesia hârbului meu de care, evident, m-am ataşat şi mai tare şi pe care, evident că l-am re-reparat, re-cârpit a mia oară şi care mi-a mai folosit apoi încă mult timp, până l-am lăsat să moară de moarte bună în ploaie. Dar, dacă mă enervez într-o zi, doar din încăpăţânare, iar o fac funcţională…

Briscan Zara este scriitor şi publicist