Câţi oameni pot forma societatea civilă?

Curtea Constituţională a procedat corect atunci când a susţinut că articolul din proiectul noii Constituţii, referitor la stoparea traseismului politic, este cam dubios. Nu justiţia, nu legea fundamentală, nici măcar legile cele de toate zilele, nu ele trebuie să se pronunţe asupra acestei chestiuni, ci mult pomenitul bun simţ. Dar cred că este vorba de un alt bun simţ decât cel despre care vorbea Crin Antonescu, în urmă cu ceva ani.

Odată re-pasată responsabilitatea partidelor, este clar că boala migraţiei, ca element de bază şi de masă al vieţii noastre politice, nu se va vindeca prea curând. De ce? Am scris-o de multe ori, dar o mai repet. În acest moment, după 25 de ani de la Revoluţie, partidul politic este cea mai înapoiată instituţie politică (şi nu numai) din România. Şi continuă să se degradeze.

Exact din acest motiv, Parlamentul României a ajuns un fel de ruşine naţională, dar cu ample reverberaţii europene şi internaţionale. Cazul Chiuariu, senatorul condamnat (cu suspendare) pentru corupţie, căruia şeful său direct, acelaşi Crin, nu i-a cerut imperativ demisia de onoare din Parlament, este edificator pentru subtilităţile de necuprins ale bunului simţ liberal. Sunt absolut convins că parlamentarii colegi nu vor huidui indignaţi în plen, pentru a-l face pe Chiuariu să plece acasă, aşa cum i s-a întâmplat europarlamentarului pesedit cu obraz mult prea gros, Adrian Severin. Care tot nu a plecat!

Dar dacă partidele nu sunt în stare să se reformeze, spre a ameliora calitatea actului politic naţional, atunci cine ar fi în măsură să o facă? Şi iarăşi ajungem la eterna poveste a necalificatului electorat din România, cel atât de nepriceput în a-şi alege reprezentanţii. Faptul că 70% dintre alegători i-au acuzat pe pedelişti de genocid, pentru ca mai apoi să voteze o groază de pedelişti, dar aciuaţi pe lista USL, spune multe despre capacitatea de discernământ a alegătorilor de ocazie.

Dar dacă nici electoratul nu pare a fi capabil să facă paşi spre modernizarea vieţii politice, atunci cine poate să facă asta? Societatea civilă? De câţi oameni e nevoie pentru a-l alunga pe Tudor Chiuariu din Parlament?

Cazul învăţătoarei intrate mai întâi în greva foamei iar pe urmă, de pe listele conservatorilor, în Parlament, unde s-a pus imediat pe căpătuială, dovedeşte că şi societatea civilă îşi are traseiştii ei. Trădătorii ei. Dar câţi oameni pot forma societatea civilă? Sau nu numărul lor contează, ci cu totul altceva?