Cele mai multe standuri vor fi la târgul de blănuri la Hala Centrală

marți, 11 octombrie 2016, 01:54
1 MIN
 Cele mai multe standuri vor fi la târgul de blănuri la Hala Centrală

Peste 110 comercianţi au primit avize de la Primăria Iaşi pentru a participa la Sărbătorile Iaşului. Cele mai multe standuri, 49 la număr, vor fi amplasate la Hala Centrală unde vor fi comercializate, începând de astăzi, confecţii de piele, blană şi căciuli şi se va desfăşura Sărbătoarea Vinului. În Piaţa Unirii, ieşenii vor avea la dispoziţie 47 de standuri cu produse de artizanat şi alimentaţie publică.

Alte patru corturi au fost montate în parcarea Institutului Teologic, unde vor fi distribuite produse alimentare. „Municipalitatea a emis 40 de avize comercianţilor cu obiecte de artizanat, 35 de avize pentru comercianţii de blănuri şi piei, 21 pentru alimentaţie publică, 8 comercianţilor de căciuli, 6 pentru participanţii la Sărbătoarea Vinului şi 6 în zona parcului de distracţii de la Ştrandul Municipal. Cele 116 standuri sau corturi ocupă o suprafaţă totală de 3.037 mp”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga.

Alte evenimente care debutează astăzi în cadrul Sărbătorilor vizează expoziţii studenţeşti la Galeriile Muzeului Unirii (pictură, sculptură, pictură religioasă şi restaurare), o expoziţie de pictură la Universitatea „Al.I. Cuza” şi sărbători în cartiere (esplanada Oancea şi esplanada Mimoza). Tot de astăzi, va începe şi distribuirea de porţii de ceai pentru pelerinii ce aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva.

„Cazarea pentru pelerini va fi realizată în parcarea Facultăţii de Teologie. Vor fi de asemenea amenajate corturi pentru adăpostirea pelerinilor. Masa pelerinilor va fi oferită la Cantina de ajutor social în data de 14 octombrie 2016”, se arată în programul Sărbătorilor Iaşului anunţat de municipalitate.

Comentarii