Cine mai omoară pe cine

„Lumea va fi altfel”, s-a spus după atentatele de acum două săptămâni de la Paris. „Lumea se va schimba”, s-a spus după atentatele din New York şi Washington de acum 14 ani. Cum e astăzi lumea în care trăim? Pentru români, în mod cert e ceva mai bună: leafa e de şase ori mai mare decât în 2001 (chiar dacă puterea de cumpărare n-a crescut la fel de mult), iar libertatea de mişcare pe tot continentul este garantată. După încă o tragedie, cea de la „Colectiv”, România a intrat într-o altă succesiune de schimbări – sau cel puţin aşa vrem să credem. Nici cei din lumea spre care visăm n-o duc mai rău decât în 2001, iar unii au recunoscut că fără mâna de lucru ieftină din estul Europei n-ar fi progresat.

Peste toţi însă planează aceeaşi ameninţare: terorismul fără noimă. Până nu demult, erau luaţi ostatici – la un moment dat chiar cu tot cu nave comerciale – pentru care se formula o revendicare, cel mai adesea financiară dacă nu politică. Treptat, s-a impus asasinul sinucigaş, numit impropriu kamikaze. Multe mari oraşe, de la Londra până la Moscova, s-au confruntat cu asemenea demenţi. Ba chiar şi cu unul care, în iulie 2011, a organizat de unul singur masacrarea a zeci de adolescenţi pe o insulă norvegiană, pe motiv că aşa atrage atenţia asupra „pericolului musulman” din Europa.

Cum ne apărăm de aceşti terorişti veniţi de nicăieri? Recentele evenimente din Franţa au arătat că prevenirea unor asemenea acte este practic o misiune imposibilă. Andres Breivik, autorul măcelului din Norvegia, a demonstrat deja acest lucru. Închiderea graniţelor externe ale uniunii, decisă în grabă zilele trecute de miniştrii Justiţiei şi ai Afacerilor Externe din ţările UE, vine destul de târziu. În ceea ce ne priveşte, efectul întăririi controlului pe frontierele non-euro(cum sunt cele de nord şi de est) va putea fi măsurat cel mai bine pe piaţa neagră: atunci când va dispărea marfa de contrabandă, precum ţigările, înseamnă că paza a devenit eficace. Altfel, pe lângă ţigări se poate strecura oricând o armă.

Între timp, liderii uniunii încă îşi caută cuvintele pentru mesajul ferm pe care 500 de milioane de locuitori din ţările membre UE le aşteaptă de la ei. Posibil nici să nu le găsească – un motiv în plus pentru rediscutarea cadrului UE. Paradoxal e că, peste toată această situaţie fără precedent, Statul Islamic părea la un moment dat (până ieri dimineaţă, mai exact) că a reuşit să împace şi capra, şi varza, şi lupul, adică Statele Unite, Uniunea Europeană şi Rusia – alegeţi dv. ce rol i se potriveşte fiecăruia.

Revenind în Europa, lipsa acelui mesaj ferm va face şi mai mult loc partidelor de dreapta şi celor naţionaliste în peisajul politic european. Nu este şi cazul României, unde dreapta a devenit totuna cu stânga şi cu centrul. Până acum, doar Traian Băsescu pare să fi remarcat că „sectorul” naţionalist – în mod tradiţional atribuit dreptei politice – este liber şi încearcă să îl ocupe. Fostul preşedinte şi-a pus la bătaie discursul acolo unde după 1989 a existat doar bălăcăreală. Pentru moment, nu a primit contrareplici nici măcar de la televiziunile lui Voiculescu, semn că oportunitatea ivită odată cu marea migraţie din Orientul Mijlociu e un motiv bun de ţinut în şah autorităţile pe teme de politică externă. Doar că pe noi politica internă ne omoară.