Cod roşu (I)

Pe 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a Domnului, numită în popor obrejenie, adică schimbare, transformare sau probajnii, ceea ce înseamnă ocară, admonestare pentru faptul că nu faci nimic bun. Se impune ca noi, românii, să începem să “vedem”, să înţelegem că trebuie neapărat să ne schimbăm. Pentru asta e nevoie să conştientizăm această necesitate. Rene Descartes spunea: ”Eu sunt, eu exist, aceasta este sigur; dar cât timp? Atâta timp cât gândesc; căci s-ar putea întâmpla ca, dacă aş înceta să gândesc, să încetez în acelaşi timp să fiu”.

Suntem captivii unei gândiri aleatorii, care nu ne îngăduie să nutrim la mai bine. Trăim un spectacol în care ne-am îndepărtat de noi înşine. Ne aflăm într-o “normalitate” anormală şi nici măcar nu conştientizăm faptul că suntem cu toţii pe o scenă “obscenă”. Mental şi cultural, acţionăm ca nişte clone. Această situaţie produce efecte dezagreabile, iar în curând ne vor nemulţumi şi efectele efectelor, dacă nu ne vom trezi. Ştim foarte bine că mulţi dintre noi ne naştem obosiţi şi că până la pensie ne odihnim.

Primim avertizări în cascadă, cu tot felul de coduri – galben pentru caniculă, portocaliu pentru inundaţii –, însă nu primim cod roşu pentru rătăcire. Românul, dacă nu este tras de mânecă, nici gând să se îndoiască de alegerea făcută sau îşi spune “Merge şi aşa”. Când se vede îngenuncheat de greutăţi, începe să se întrebe de ce i se întâmplă aşa ceva tocmai lui, că el nu a greşit cu nimic.

Din patru în patru ani, devenim optimişti şi, cât ţine campania electorală, visăm, visăm, după care, mânioşi tare, începem să-i “suduim” pe guvernanţi. Mă întreb retoric de ce tocmai pe ei? Nu cumva ar trebui să începem de mai jos, adică de la noi.

În învăţământ, intră cine vrea, trece cine poate!

Ce vină are guvernul că, la bacalaureat, noi, părinţii, de bună voie sau nu, înghesuim bani în sutienele profesoarelor, de parcă ne-am afla la nuntă? Nu credem că soluţia cea mai bună e să apelăm la atenţii, fie ele şi mascate (meditaţii). În preajma examenelor, comitetele de părinţi strâng bănuţi cu banuti, iar magazinele de bijuterii rămân fără lănţişoare. De vină este guvernul sau noi? Când profa e făcută sandwich de doi elevi în timp ce dansează la banchet, o fi vinovat ministrul?

De 23 de ani, facultăţile particulare scot absolvenţi pe bandă rulantă, iar numărul de locuri este stabilit după un singur criteriu: încasări cât mai mari. Avem bodyguarzi absolvenţi de Drept sau Relaţii Economice Internaţionale, baby-sitters absolvente de Ştiinţele Comunicării – şi exemplele pot continua. Toţi ne manifestăm nemulţumirile acuzând Ministerul Învăţământului, dar omiţându-ne pe noi.

Rectorul Facultăţii de Medicină din Constanţa este vânat şi condus la DNA. Suma nu e nicidecum modică, aşa cum a fost cea a profei de la bac, ci se ridică la zece mii de euro.

La sănătate, situaţia e diferită

Aici, problemele sunt cu totul altele, deşi o parte din vină ne aparţine şi nouă. Medicii pleacă pe capete, ca nişte păsări călătoare, în căutarea unui trai mai bun, iar cei care rămân sunt obligaţi să-şi consume viaţa într-o austeritate de neconceput – şi asta cu recunoştinţa pacientului. Dacă unul “sare calul”, adică pune condiţii, cum se mai întâmplă uneori, pleacă şi el. Unde? Mai bine nu!

Aşteptăm de ani buni reforma în domeniul sănătăţii şi au chiar existat câteva, numai că se anulează una pe cealaltă.

Dar să vedem ce se petrece la nivel local. Şi de asta e vinovat tot guvernul. Adică portarul doreşte, infirmiera vrea, iar asistentele nu mai fac faţă numărului mare de pacienţi. Într-o secţie de prematuri, la reanimare, poate o asistentă îngriji 16 copii în loc de doi-trei? Managerul, economist de profesie, zice că DA. El stabileşte plafonul costurilor la medicamente, numărul de zile de spitalizare etc. Eficientizează activitatea medicală interclinici construind nişte hidoşenii de tunele terestre ca să nu-i ningă pe bolnavi. Îndrăzneşte cineva să-l contrazică? Nici vorbă. Este vinovat guvernul că fondul de salarii într-un spital depăşeşe 75% din buget sau că numărul anagajaţilor acestuia a crescut odată cu informatizarea? Despre ce competenţe vorbim? Când îi dai nas lui Ivan, el se suie pe divan!

Dacă ai zile, trăieşti, dacă ai bani, te tratezi… la privat.