De Business

Punem punctul pe știi

N

Continental Iaşi îşi măreşte echipa cu 100 de persoane

N

marți, 01 aprilie 2014, 01:50
2 MIN
 Continental Iaşi îşi măreşte echipa cu 100 de persoane

\N

 Doar 10% din posturi scoase la concurs la nivel naţional de Continental România sunt la unitatea din Iaşi. În cursul anului 2014, echipa Continental România îşi va mări efectivul de personal cu 1.000 de angajaţi, au anunţat la finele lunii martie oficialii companiei.

„Echipa din Iaşi va creşte în perioada următoare cu peste 100 de membri, aceste poziţii fiind dedicate inginerilor software, pe partea de programare embedded şi high level, inginerilor de testare şi hardware, software arhitecţi, managerilor de proiect şi ingineri layout. Marea majoritate a noilor colegi vor lucra pentru diviziile Interior şi Powertrain, la proiecte dedicate Automated Driving şi e-Mobility”, a indicat pentru „Ziarul de Iaşi” Simona Haivas, manager de Resurse Umane la unitatea Continental din Iaşi. În cursul acestui an, la nivelul tutoror unităţilor din România, Continental caută personal calificat în următoarele specializări: inginer software, hardware sau mecanic, tehnicieni, electricieni, operatori de linie sau mecanici de întreţinere, iar procesul de recrutare va fi simplificat utilizând o nouă bază de date – IBM Kenexa (www.romania.careers-continental.com). „Din cele 1.000 posturi disponibile în România în 2014, jumătate vizează absolvenţii facultăţilor tehnice: automatică, calculatoare, electronică, telecomunicaţii, electrotehnică şi mecanică. Pentru posturile deschise în unităţile de producţie, pregătim personalul în cadrul fiecărei unităţi şi ne bazăm acum şi pe prima generaţie care va absolvi Şcoala Profesională, să îşi înceapă activitatea”, a declarat în comunicat prof.dr. Christian von Albrichsfeld, directorul pentru cercetare şi dezvoltare al concernului Continental în România. Cu o cifră de afaceri preliminară de aproximativ 33,3 miliarde de euro în anul 2013, Continental se numără printre cei mai importanţi furnizori pentru industria auto la nivel mondial.

 

 

 

Comentarii