Creatorul primului antidepresiv românesc, la aniversarea a 80 de ani

Profesorul Corneliu Oniscu, fost șef de departament la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Me­diului, este creatorul primului medicament antidepresiv românesc. De asemenea, acesta mai are câteva substanţe patentate, printre care şi un produs care creşte productivitatea plantelor cu până la 35%, aflat în acest moment în comerţ. Chiar dacă a ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani acesta nu poate renunţa la activitatea ştiinţifică şi se simte incomplet dacă nu îşi petrece o zi în la­borator sau pe holurile facultăţii.

Profesorul Oniscu s-a născut într-o localitate micuţă de pe malul drept al Braţului Sfân­tul Gheorge, Mahmudia, într-o comunitate în care românii conveţuiau cu turcii, tătarii şi lipovenii „într-o armonie deplină“, în care toată lumea vorbea româneşte. Profesorul îşi amin­teşte cum a existat mereu un respect reciproc în acea mică comunitate de pe malul Dunării. Acesta a aflat de neînţelegerile etnice sau de discriminare abia după ce a plecat mai târziu de acasă, din paradisul copilăriei sale.

Acesta povesteşte cum, atunci când se alătura unui grup un român, chiar dacă până atunci se vorbea în altă limbă, din respect, ceilalţi îşi continuau discuţia în limba română. „Dacă în centrul comunei se întâlneau 7, 8, 10 turci şi discutau în limba turcă, atunci când se alătura un român întotdeauna aceştia continuau în limba română. Acest lucru mi se pare extraordinar. Acest lucru m-a impresionat extrem de mult“, povesteşte profesorul Oniscu. În acest fel a fost crescut şi educat în întreaga sa viaţă profesorul. Aşa a încercat să fie mereu, să respecte munca celorlalţi şi să ceară acelaşi lucru şi de la el. Pasiunile pe care le are şi acum, dragostea pentru Literatură, Matematică şi Geografie, i-au fost induse încă de pe băncile şcolii din comuna natală, de profesorii cărora le poartă un respect deosebit şi acum. Dragostea pentru chimie o datorează profesorului său din liceu, iar datorită acestuia a ajuns, într-un final, să urmeze cursurile Facultăţii de Chimie Industrială. „Intenţia mea era să urmez Medicina, dar am renunţat la Medicină chiar în seara în care dădeam banchetul de absolvire de la liceu, când profesorul de Chimie mi-a vorbit despre perspectivele Industriei Chimice“, îşi aminteşte acesta.  Aşa a ajuns la Iaşi, iar în 1961 a absolvit cursurile acesteia, mentor fiindu-i academicianul Ilie Matei. „Acesta a fost mentorul meu căruia îi port un respect permanent. Acesta a constituit pentru mine un model de ţinută pentru viaţă“. Imediat după terminarea studiilor a fost repartizat în învăţământul superior, ajungând asistent universitar. Aşa şi-a început activitatea de cercetare, în urmă cu mai bine de 56 de ani.

Inventatorul primului antidepresiv românesc

În doar câţiva ani, după o muncă începută alături de academicianul Ilie Matei în cadrul lucrării sale de doctorat, a ajuns „părintele învăţământului de inginerie biochimică“ din România“, din lucrarea căruia au învăţat ulte­rior generaţii întregi de studenţi din întreaga ţară, fiind încă un manual de căpătâi pentru viitorii ingineri chimişti. În nenumăratele ore petrecute în laborator, profesorul Oniscu a reuşit să sintetizeze o substanţă care a ajuns un medicament extrem de apreciat. Clorhidratul de meclosulfonat, aşa cum se numeşte produsul sintetizat de acesta, are mai întâi o acşiune energizantă, profesorul descoperind ulterior că are şi un efect antidepresiv, anticonvulsiv şi nu produce nici un efect secundar. ROMENER, aşa cum a ajuns medicamentul în farmacii, a fost produs până de curând. Nu a avut nicio pretenţie pentru patent, iar toate drepturile le-a cedat. Acum ar vrea ca acest produs să se întoarcă pe rafturi, însă el nu mai are niciun drept asupra acestuia.

Creatorul unui produs care creşte productivitatea cu 35%

Pe lângă primul medicament antidepresiv românesc, profesorul Oniscu a sintetizat şi o substanţă care acum este comercializată şi apreciată de către agricultorii români. ASFAC sau BCO 4 – Biostimulator Corneliu Oniscu, poate creşte productivitatea în agricultură cu până la 35%. „Produsul este unul activ pentru orice înseamnă celulă vegetală, cu rezultate foarte bune în cultura grâului şi a cerealelor în general, dar şi la pomi fructiferi şi la tot ce sintetizează clorofilă“, explică profesorul.  Substanţa inventată de acesta este foarte eficientă, iar substanţa activă reprezintă doar 13 grame la un litru de soluţie. Cu alte cuvinte, cu un litru de soluţie, adică 13 grame de soluţie activă, se poate aplica la un hectar. „Substanţa are efecte imediate, iar producţia recoltelor creşte între 15 şi 35%, în funcţie de sol şi îngrăşământul folosit. Mai mult, pentru că produsul inventat de acesta are ca efect învigorarea plantei, acestea devin cu 35%, până la 50% mai rezistente la boli“, spune pedagogic Corneliu Oniscu. Păstrează permanent o legătură cu firma care produce acest biostimulator şi oferă consultanţă de fie­care dată când este nevoie. Face asta şi când i se cere sprijinul din partea altor firme. Are o încăpăţânare cu care cei apropiaţi s-au obişnuit. Nu renunţă până nu află motivul pentru care o substanţă produce un anumit efect şi încearcă în permanenţă să găsească o soluţie pentru orice problemă. Din această colaborare a profesorului cu firma care îi produce biostimulatorul s-a născut şi oportunitatea studenţilor de la Facul­tatea de Chimie de a merge în practică la sediul firmei din Bacău, pentru a observa şi înţelege „pe viu“ procesul de producţie, dincolo de acti­vitatea din laborator.

Mândria cea mai mare, generaţiile sale de absolvenţi

În întreaga sa activitate de cercetare, profesorul Corneliu Oniscu a reuşit să publice mai bine de 170 de lucrări ştiinţifice, iar în acest moment are 80 de brevete, iar 15 dintre acestea au aplicare practică în industrie. A pus suflet în orice a realizat, iar de aici a venit şi aprecierea celor din jur, fiind director în mai mult de 50 de contracte de cercetare la nivel naţional şi internaţional. Chiar dacă nu a putut rezista fără munca în laboratorul de cercetare, profesorul Oniscu se simte cu adevărat „acasă“ în mijlocul studenţilor, iar absolvenţii Facultăţii de Chimie reprezintă „mândria sa“. A luptat în permanenţă ca studenţii săi să facă practică, să aibă laboratoare în care să lucreze, iar munca lor să aibă mereu aplicaţii practice.

Aşa a ajuns ca în acest moment să fie re­cunoscut nu doar pentru contribuţiile sale importante pe care le-a adus Universităţii Tehnice şi Bioingineriei, dar se numără şi printre fondatorii Facultăţii de Bioinginerie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gri­gore T. Popa“ din Iaşi, unde a predat vreme de mai mulţi ani.

Facultatea de Chimie ar fi putut aduce profituri universităţii

Unul dintre marile sale regrete este acela că nu a reuşit să ţină în viaţă un laborator din cadrul Universităţii Tehnice, laborator creat tot prin eforturile sale, în care se produceau diferite substanţe pentru Compania Antibiotice. Ime­diat după ’90 însă, într-o vacanţă de vară, s-a trezit că acest laborator nu mai există, că au dispărut aparatele şi recipientele din inox, iar munca sa de mai mulţi ani, un loc în care studenţii puteau face practică, a dispărut peste noapte. Nu ştie de ce şi nici din vina cui acest laborator a dispărut, dar este convins că dacă acele aparate ar mai fi fost astăzi Universitatea Tehnică ar fi putut produce substanţe proprii sau ar fi putut realiza mult mai multe partene­riate cu producători privaţi, parteneriate care ar fi putut întregi bugetul instituţiei de învăţământ.  Acum, la 80 de ani fără câteva zile, are totuşi încredere că lucrurile se vor schimba, că studenţii cărora le-a fost mentor vor putea schimba faţa învăţământului tehnic universitar şi vor continua să aducă contribuţii domeniului ingineriei chi­mice, chiar şi atunci când el nu va mai putea ajunge într-un laborator.