Cronichete estivale

Pe stradă. Când eram copil mă uitam după alţi copii, după bibiuri, după câini şi pisici.
Când eram adolescent mă uitam după fete (asta nu înseamnă că mai târziu m-am lecuit definitiv).
După ce-am terminat armata am început să mă uit cu înţelegere la militari, fiindcă nu uitasem tristeţea nimicitoare a duminicilor din armată, când aveam învoire şi umblam singur cuc prin oraşul străin şi aproape pustiu.

Pe vremea lui Ceaşcă mă uitam după cozi: Oare ce „se dă”? Căscam gura după ţăranii beţi, care înjurau colhozurile.

Pe la 40 de ani raza privirii mele a crescut mult. Mă uitam la cornişele clădirilor antebelice, la dughenele vechi, încă nedărâmate, cu lumânări pentru nunţi atârnate din tavan şi coroane pentru înmormântări, la felul cum sunt îmbrăcaţi oamenii, la gesturile lor, în general la diversitatea lumii.
La 60 de ani îmi dau seama că mă uit insistent când „trec” morţii.

***

Domnul Nicolae Turtureanu, poetul şi Directorul Cronicii Vechi, a scris o cronică despre cartea mea Creanga prin Creangă. Doamna Olteanu, care se laudă cu consătenii ei, „elevii” ei, cum ne zice, eu adică şi Miluţă Dorin, fostul deputat ţărănist, mi-a dat ca în fiecare săptămână telefon, ca să-mi ofere viziunea proprie asupra articolului meu din Ziarul de Iaşi (aici e cronica poetului şi Directorului în chestiune). Şi-mi zice Doamna: „Aşa-i că eşti prieten cu el? Hai, zi drept!” I-am răspuns că nici vorbă. Tremură izmenele pe mine când îl văd pe numitul Turtureanu. 

Şi toţi din redacţia Cronicii tremurăm de frică, până şi doamnele. Când ridică el tonul (când ridică el tonul?), Raluca trece fuga în camera cealaltă, chipurile să aducă sărăţele, iar Mihaela încearcă să-l îmbuneze cu ţuică de la Râşca, iar D-na Burduja dispare pe undeva pe la Bucium. Cât despre bărbaţi, ce să mai zic! Când îi aude glasul îngrozitor de molcom, domnul Iacoban se bagă sub masă, uitându-şi pipa stinsă, iar Domnul Oprea, cu toate că se dă mare că-s prieteni, tremură ca piftia cu paharul în mână, închipuindu-şi cele mai horror scene din filme horror. Până şi Nicolae, redactorul şef, o sfecleşte: Bolmojeşte ceva şi o întinde la CJ. Cică să facă rost de bani. Aiurea! Se teme de N.T., care înseamnă N(itro) T(oluen). Aşa-l poreclim pe la colţuri, dar cu mare grijă să nu cumva să ne audă.
Despre mine, ce să mai zic!? Când îi văd bastonul acela înfricoşător, mă aşez mai aproape de uşă, gata s-o iau la fugă. Mergem noi la CUI la bere, dar numai eu ştiu cu ce frică mă duc. Mă aşez întotdeauna aproape de ieşire, că vorbeşte el blând, povesteşte moldovineşte, dar mai ştii ce-i poate capul? Aşa că… stau pregătit. Câteodată îmi oferă bani de taxi, dar eu îl refuz. Îmi dă ca să mă aibă la mână şi pe urmă să mă persecute.

Mulţumesc, Domn Nicu!

***

Mi-am zis să nu mai fac comentarii din astea, dar… prea e enervant. A ieşit Ciobanul oilor cu gălbează din puşcărie (asta după ce „a scris” trei cărţi pe care nici nu le-a citit) şi începe să facă nişte comentarii „spumoase”, după cum scriu nişte oligofreni de ziarişti sportivi. Comentariile sunt însă de-a dreptul greţoase, de om prost şi fudul, amintind de băieţii aceia de cartier care se laudă ce mare o au ei. Uf, Doamne, nu-i frumos ce zic, dar parcă-i stătea mai bine la puşcărie.

***

INSTALLING ROMANIAN ANTICORRUPTION

44% Ready

Installation failed

Error404: Anticorruption not found

Anticorruption is not available in your country

Please try Sweden or Finland

***

O snoavă povestită de Sadoveanu, care o auzise de la episcopul de Huşi, dacă nu mă înşel. Pe un preot dintr-un sat îl chema Căcău Gheorghe şi, bineînţeles, lumea făcea glume nelalocul lor pe seama acestui nume. Popa se duce la un avocat şi-i spune:

– Domnule avocat nu mai pot răbda. Toţi iau peste picior numele meu, iar prestigiul meu, absolut necesar când eşti preot, se duce de râpă.

– Şi ce pot face eu?, întreabă avocatul.

– Aşa nu se mai poate. Vreau să-mi schimb numele.

– Se poate, părinte. O să daţi ceva parale şi vă schimbăm numele. Şi cum vreţi să vă numiţi de-acuma înainte?

– Păi, acuma îmi zice Căcău Gheorghe, vreau să mă cheme Căcău Coriolan.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist