Cu antrenorul, pe muche de cuţit

sâmbătă, 23 septembrie 2017, 01:43
1 MIN
 Cu antrenorul, pe muche de cuţit

Ştiinţa Miroslava joacă astăzi, de la ora 11:00, la Baloteşti * în această săptămână, antrenorul Cristi Ungureanu a fost la un pas de a fi demis

 

 

Etapa a IX-a a Ligii a II-a de fotbal programează astăzi disputa dintre CS Baloteşti şi Ştiinţa Miroslava. Partida opune două echipe aflate pe locuri care duc în eşalonul trei. Gazdele, pregătite de fostul internaţional Augustin Călin, ocupă poziţia a XVII-a, cu 6 puncte, două mai multe decât Ştiinţa, care se situează pe locul XIX, penultimul al clasamentului. Partida are o miză mare şi pentru antrenorul Miroslavei, Cristi Ungureanu. Acesta a fost la un pas de a fi demis în această săptămână, însă, după mai multe runde de negocieri, a rămas pe banca echipei ieşene. Dacă nu vor apărea elemente neprevăzute, o decizie definitivă în privinţa colaborării cu tehnicianul care a condus echipa spre promovarea din vară va fi luată după runda viitoare, în care Miroslava va juca acasă, cu echipa din Afumaţi.

Celelalte meciuri ale etapei: FC Argeş – Sportul Snagov, Metaloglobus – ASA Târgu Mureş, Academica – Ripensia, CS Mioveni – Luceafărul, AFC Hermannstadt – Foresta Suceava, CS Afumaţi – ASU Timişoara, Dunărea Călăraşi – Pandurii, Olimpia Satu Mare – UTA (astăzi), Chindia Târgovişte – Dacia Brăila (mâine).  Lider este ACS Hermanstadt (21 de puncte, urmată de Ripensia Timişoara şi ASA Târgu Mureş (câte 17). 

 

Comentarii