Cum a fost readus George Soros, după 20 de ani, în politica românească

Campania lui Donald Trump din America şi cea de la Brexit au introdus o inovaţie în materie: elemente factual false au fost utilizate pe scară largă pe post de argumente forte. Sigur, exagerările, jumătăţile de adevăr, chiar minciunile nu au lipsit nicidecum din retorica politică de până acum, de la noi sau din altă parte. Însă una e să promiţi lucruri pe care ştii că nu le poţi îndeplini decât parţial sau să încerci să acoperi ceva neplăcut, o întâmplare sau o declaraţie, şi cu totul altceva e să-ţi bazezi întreaga strategie electorală pe elemente care sunt factual false. De pildă, site-ul american BuzzFeed a făcut un inventar al afirmaţiilor false sau parţial false făcute de Hillary Clinton şi Donald Trump în cursul celor trei dezbateri, scorul fiind 13 la 104. Ceea ce îl aşază pe Trump într-o categorie cu totul specială din acest punct de vedere. Noutatea surprinzătoare, care a făcut obiectul a numeroase analize şi comentarii, este că acest lucru nu a părut să conteze prea mult, nici în acest caz, nici la referendumul pentru Brexit. Emoţiile, dorinţa de schimbare, aproape cu orice preţ, sunt cele care au prevalat.

Din acest punct de vedere, cel puţin ca tehnică de acţiune, sunt oarecum în sincronism. În România, a fost scoasă de la naftalină eticheta Soros pentru a fi plasată cu obstinaţie pe fruntea tuturor celor care s-ar încadra în categoria "duşmanii ţărişoarei". Cum Alexandru Cumpănaşu a introdus/ reintrodus recent, într-o "analiză", picată la ţanc, tema planului de dezmembrare a ţării, obiectivele "duşmanilor" în cauză sunt astfel devoalate public: vor să jefuiască şi să rupă Ardealul de restul României (ba chiar mai mult, dacă avansăm şi ideea unei Moldove mari, separată de Ţara Românească), singura necunoscută fiind ordinea în care aceste nenorociri se vor produce.

Astfel de etichetări sunt departe de a fi originale. Vadim Tudor, ca şi Gheorghe Funar, a marşat din greu în retorica lui politică pe diabolizarea "sorosiştilor". Zeci de pagini din "România Mare" au făcut din asta o temă centrală. Pentru că George Soros era, într-adevăr, o ţintă excelentă din acest punct de vedere. Avea toate atributele necesare: era evreu, era şi ungur, şi a înfiinţat o fundaţie în România care oferea granturi unor persoane şi instituţii din zona academică, din media, din societatea civilă. Iată însă că, pe un fond de încercare de resuscitare a naţionalismului şi de promovare a unui discurs antioccidental, asocierea adversarilor politici cu numele lui Soros a redevenit tentantă ca tehnică de campanie electorală, la mai bine de două decenii distanţă de momentele în care fusese inventată.

În acest punct e bine să amintim câteva lucruri. George Soros are în prezent 86 de ani şi o avere de circa $25 miliarde. În ciuda vârstei înainte este încă relativ activ politic, fiind unul dintre promotorii "liberalismului", o opţiune ideologică similară cu cea de stânga din Europa. De altfel, într-una dintre dezbateri, Trump l-a menţionat pe Soros, alături de Warren Buffer, un alt investitor celebru, printre sprijinitorii dnei Hillary Clinton. De aici însă la a vorbi de amestecul său în campania parlamentară de la noi e cale lungă. Cu bună probabilitate nici nu cred că ştie că suntem în perioada de alegeri în România. Cât despre potenţialele mize economice autohtone, la averea şi la vârsta sa e puţin probabil să-i stârnească interesul. De altfel problema noastră este tocmai aceea că, în condiţiile unei pieţe interne modeste (e suficient să ne uităm la investiţiile în publicitate, per capita, un indicator important din acest punct de vedere, care sunt de 4 ori mai mici decât cele din Ungaria, Cehia sau Polonia), nu suntem nici pe departe o destinaţie de afaceri prea atractivă.

Dar dincolo de asta, mai trebuie spus că în loc să-l înjurăm şi să-l acuzăm pe George Soros de conspiraţii diabolice ar trebui să-i mulţumim. Pentru numeroasele lucruri bune pe care fundaţia sa, care a cheltuit, începând din 1992, peste $100 milioane, le-a lăsat în urmă. A investit în oameni şi instituţii, a subvenţionat editarea unor cărţi importante, a finanţat echiparea a 40 de laboratoare de informatică, în toată ţara, laboratoare legate le Internet (într-o vreme în care Internetul era la început). De altfel Fundaţia Soros a avut un rol major, la mijlocul anilor ’90, în introducerea Internetului în spaţiul academic, în şcoli, în licee. Şi lista proiectelor finanţate poate continua încă multă vreme. E bine să menţionăm aceste lucruri pentru că altfel mulţi ar putea crede toate minciunile care i se pun, nonşalant, în cârcă.

Pe de altă parte, din punct de vedere ideologic, George Soros a stârnit numeroase controverse. Poziţionarea sa, ca suporter al liberalismului progresist, principalul responsabil pentru excesele corectitudinii politice, poate face, evident, obiectul unor polemici. După cum nici cei etichetaţi drept "sorosişti", cu predilecţie din USR, nu trebuie să ne fie neapărat simpatici. Ba, din multe puncte de vedere, stângismul intrinsec aferent mişcării respective, care pe o logică de tip "Occupy" se prezintă drept salvatoarea naţiei căzută pradă unei clase politice corupte, este mai mult decât discutabil. E bine să promovăm oameni noi, e bine să încurajăm şi revenirea în ţară a unor români plecaţi în străinătate, dar aste este departe de a fi o reţetă infailibilă. Şi Victor Ponta a adus o absolventă de Harvard la Ministerul Finanţelor, cu rezultatele ştiute. Însă, putem discuta toate aceste lucruri fără să recurgem la etichete diabolizante cu zero acoperire în realitate.