Derbiul de anţărţ

vineri, 24 iulie 2015, 01:43
3 MIN
 Derbiul de anţărţ

Altădată Steaua şi CFR Cluj se băteau amarnic pentru titlu, acum este un meci din etapa a III-a a Ligii I

 
După două etape disputate în prima ligă clasamentele nu prea au relevanţă mai ales că au apărut şi două depunctări mari care îmbârligă lucrurile. De aceea, este şi greu de ales un derby al etapei, dacă nu faci parte dintre cei care consideră că meciul cel mai important este cel în care joacă Steaua. Adevărul este că, în această rundă a treia, n-avem ce face, meciul care face cel mai ghiduş cu ochiul este taman al Stelei, un adevărat derby al ultimilor ani, când cele două echipe s-au cam bătut pentru titlu. Nu-i vorba de rezultate, fiindcă Steaua i-a cam bătut pe clujeni pe unde i-au prins, ci şi de conjunctură. Formaţia antrenată de crudul Mirel Rădoi a fost la un pas de ruşinea mileniului, în faţa echipei slovace AS Trencin şi victoria din Slovacia, ca şi galopul de sănătate de la Severin trebuie date uitării. Chiar şi lipsită de golgeterul Tadé (plecat taman la Steaua!), CFR Cluj se arată o trupă mai bine articulată şi ar fi scăpat în două runde de penalizarea aceea, dacă un arbitru n-ar fi fluierat câş în prima etapă la Ovidiu. Depunctarea şi starea de insolvenţă sunt necazuri care se pot transforma în doping moral pentru ardeleni, conduşi de un antrenor numai o ţâră mai experimentat ca Mirel, Francisc Dican.
Un alt meci întotdeauna interesant este FC Viitorul – Dinamo, iar dacă s-ar fi disputat pe terenul “câinilor” am spune că viitoriştii sunt favoriţi. Viitorul seamănă mai puţin cu ceea ce s-a numit “puştimea lui Hagi”, fiindcă lotul “machidonului” a câştigat mai mult în experienţă. Pe de altă parte, în epoca Negoiţă, în Şoseaua Ştefan cel Mare, se coace un nou “New Dinamo”, sau un “new” Nou Dinamo, însă perspectivele nu se arată nicidecum. Un lucru e cert: unde joacă “Viitura” (cum alintă neprietenii echipa lui Hagi) se dau multe goluri şi golurile cam lipsesc pe caniculă. Liderul, ASA Târgu Mureş, are o sarcină mai uşoară cu Concordia Chiajna, cam la fel ca şi CSMS Iaşi, în partida cu reziduurile petroliere din sezonul trecut. Dar dacă Iaşul îşi face debutul în Copou, Astra joacă primul meci pe teren străin şi va juca la Craiova, unde se anunţă un meci al suferinţei. Din etapa a treia a rămas doar meciurile FC Voluntari – Pandurii Târgu Jiu şi Poli Timişoara – FC Botoşani, în care – de asemenea – e greu de dat un pronostic.
 
Programul etapei a III-a
Astăzi: FC Voluntari – Pandurii Târgu Jiu (ora 18:30), ASA Târgu Mureş – Concordia Chiajna (21:00).
Mâine: FC Viitorul – Dinamo (18:30), Steaua – CFR Cluj (21:00).
Duminică: CSU Craiova – Astra Giurgiu (18:30), CSMS Iaşi – Petrolul (21:00)
Luni: Poli Timişoara – FC Botoşani (21:00).
Partidele pot fi urmărite pe micul ecran pe canalele Digi, Dolce, Look TV (Plus) iar meciul Steaua – CFR Cluj este transmis şi de Antena 1.
 
 

Comentarii