Caută 
1 MIN
Adevărata faţă a Justiţiei se vede acum, când gradul de independenţă a sporit, magistraţii au devenit tangibili, iar rufele murdare nu se mai spala în familie.
Ultimii doi sau trei ani au fost cei mai agitaţi din istoria postdecembristă a Justiţiei din România. Au fost discuţii şi atacuri la adresa Curţii Constituţionale şi a judecătorilor care o compun. Este politizată, sau nu? Deciziile acesteia sunt urmarea unor analize juridice temeinice, sau sunt doar un alt braţ politic al celor care reuşesc să facă majoritate printre cei nouă judecători? Au urmat interminabile dispute în interiorul Consiliului Superior al Magistraturii, între secţia de procurori şi cea de judecători şi între judecătorii din secţia care îi reprezintă. S-a discutat pe marginea rolului CSM, a independenţei acestuia şi a interferenţei în treburile Executivului şi invers. Poate un judecător să acorde drepturi salariale nebugetate de Guvern? Şi invers, cât de independent este CSM, câtă vreme Guvernul îi face bugetul? Toate acestea au fost condimentate de numeroase frământări interne duse, în logica sistemului, până la excluderi şi dosare penale.
Au fost apoi arestări în branşă , incredibil de multe comparativ cu primii 20 de ani de după 1989. De fapt s-ar putea ca în această discrepanţă să găsim răspunsul la ceea ce se întâmplă acum. Perioadele Iliescu şi Constantinescu nu au fost interesate să reformeze Justiţia, păstrând-o ca pe un aliat docil şi uşor de recompensat. Din acest motiv, sistemul ca ansamblu a păstrat caracterul închistat şi vetust moştenit de la comunişti. Câteva excepţii s-au văzut în partea de magistratură reprezentată de procurori, acolo unde dinamica angajărilor şi a schimbărilor pe funcţie a fost mai mare. Aceste modificări au fost motivate pe de o parte de interesul fiecărei puteri de a spune ceva pe tema corupţiei – amintiţi-vă de celebrul CNAICO al lui Emil Constantinescu, PNA-ul lui Năstase şi DNA-ul lui Băsescu – pe de altă parte de expunerea publică mai mare a procurorilor (actualul prim-ministru este fost procuror, la fel şi Mona Macovei). Totuşi, adevărata faţă a Justiţiei s-a văzut în ultimii ani, când gradul de independenţă a sporit, magistraţii au devenit tangibili, iar rufele murdare nu s-au mai spălat în familie.
Odată cu certurile interne au ieşit la iveală profile de oameni care ne judecă. Gândiţi-vă la soţul judecătoarei Viorica Costiniu, trimis în judecată împreună cu fostul senator PSD Cătălin Voicu, la Georgeta Buliga din Iaşi, cea care ascundea mita în sertarul cu lenjerie intimă, la colega ei, Camelia Acrâşmăriţei, care făcea afaceri cu Ioan Zapodeanu în timp ce-i judeca dosarele, şi la mulţi alţii. Cineva din sistem îmi spunea că în Iaşi a fost trântit un dosar – adică s-a dat o sentinţă în doi peri, prin care cel care acuza putea spune că a câştigat, iar cel acuzat pretindea că nu a fost condamnat – în schimbul unei perechi de sandale din Italia. Un înalt magistrat din Iaşi, trecut la cele veşnice recent, era cunoscut pentru abilitatea de a da trei sentinţe diferite într-un dosar, toate motivate impecabil din punct de vedere juridic: una pro, alta de mijloc şi una împotrivă. Alegerea depindea de “convingerea sa intimă”. Nu în ultimul rând, gândiţi-vă la judecătoarele Alina Costache şi Viorica Dinu, arestate pentru luare de mită. Un amănunt m-a frapat în cazul celor din urmă. Alina Costache şi-a sunat ghicitoarea în ziua arestării, admonestând-o că nu a anticipat acţiunile DNA. Citiţi aici despre aceasta. Un alt caz, despre o judecătoare care “făcea vrăji” colegilor, poate fi consultat aici.
Mă cutremură gândul că asemenea persoane ne judecă. Mulţi cred sau speră că judecătorii sunt nişte olimpieni reci, înţelepţi, imparţiali, care fac dreptate. Dezamăgirea este foarte mare când dau, în proporţie ridicată, de oameni profund corupţi, avizi de putere şi de îmbogăţire, mediocri, laşi, lipsiţi de valori şi taraţi de incultură, care se ascund în spatele simbolurilor şi a solemnităţilor care prostesc. Nu vreau să generalizez, desigur. Nu despre cei oneşti şi competenţi e vorba aici. Din nefericire, ei tind să fie excepţii. Mă întreb cum poţi să dai atâta putere unor indivizi care cred în mirajul ghicitoarelor şi a vrăjilor? În general, mă miră “subţirimea”, pe arii mari, a corpului de “elită” care administrează puterea judecătorească. Vei găsi “olimpieni” care nu au puterea propriei opinii, tobă de carte şi fără nici o valoare, şantajabili pentru complicităţi ieftine, cu atitudini de contabili, care nu văd lumea din cauza cifrelor, şmecheri, ingineri judiciari şi imobiliari etc. Şi nu ştiu de cât timp este nevoie pentru a vaccina şi a însănătoşi această lume. Certurile din interior şi disputa cu lumea politică par să reprezinte un pas în direcţia bună. Probabil asta va rămâne în urma lui Traian Băsescu, o Justiţie care conştientizează propria-i independenţă şi încearcă să-şi găsească un drum.
P.S. În structurile centrale ale viitorului DNA va fi, se pare, un post important pentru un procuror ieşean.
