Doboş: „Suntem înconjuraţi de adevărate capcane ale morţii!”

sâmbătă, 29 noiembrie 2014, 02:49
2 MIN
 Doboş: „Suntem înconjuraţi de adevărate capcane ale morţii!”

Deputatul atrage din nou atenţia asupra problemei clădirilor expuse riscului seismic. 

"De doi ani vorbesc despre situaţia cu care se confruntă un număr mare de proprietari, o bună parte locuind chiar în zona Podu Roş – Nicolina – Cantemir, iar Primăria Iaşi nu doar că nu a făcut nimic pentru reconsolidarea blocurilor, dar nici măcar nu a început o reactualizare a situaţiei clădirilor cu risc seismic, în momentul de faţă având peste 5.000 de scări de bloc neexperizate de către specialişti. În cazul acestora nu există nici un indiciu referitor la comportamentul în caz de cutremur. Din acest motiv cutremurul de sâmbătă m-a făcut să mă gândesc îngrozit la ce ar însemna un seism de magnitudinea celui din anii ’70 pentru oraşul nostru", a declarat parlamentarul.

Acesta acuză autorităţile locale că plasează întreaga responsabilitate în grija cetăţenilor, fără ca măcar să se gândească la posibile rezolvări ale problemei. "Blocurile se învechesc de la an la an, iar tot ce a putut spune un reprezentant al Primăriei este că «dacă sunt proprietari pe casele lor au şi obligaţii». Asta arată că ignoră total situaţia cetăţeanului de rând care nu poate suporta singur costurile pe care le presupune o asemenea intervenţie. Nu aşa se tratează o problemă care are potenţial de catastrofă soldată cu pierderea a mii de vieţi omeneşti!", e de părere deputatul liberal. 

"Ce facem cu oamenii care trăiesc în astfel de blocuri? Îi lăsăm în voia sorţii? Aceste clădiri se degradează de la an la an, devenind în caz de cutremur adevărate capcane ale morţii. Nu putem să stăm şi să asistăm la o tragedie în cazul unui seism, deşi la cum s-au comportat până acum, se pare că doar o astfel de situaţie ar putea mobiliza autorităţile să ia măsuri. Sper din toată inima ca acest lucru să nu se întâmple şi ca apelul meu să pună Primăria Iaşi nu pe gânduri, ci pe fapte, până nu e prea târziu!", a mai declarat Anton Doboş.

 

Comentarii