Dosarul Cordunenilor instrumentant cu sprijinul FBI a ajuns la final

sâmbătă, 16 ianuarie 2016, 02:02
2 MIN
 Dosarul Cordunenilor instrumentant cu sprijinul FBI a ajuns la final

Judecătorii au rămas în pronunţare în cauza privind reţeaua de hoţi din Europa a clanului Corduneanu.

Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis ieri să rămână în pronunţare în dosarul în care a fost analizată modalitatea prin care clanul Corduneanu s-ar fi îm­bogăţit prin intermediul reţelei de hoţi din Europa. În acest dosar, disjuns din cel în care au fost trimişi în judecată principalii membri ai clanului interlop, sunt judecaţi Petronel Cor­duneanu şi Ma­rian Tiugă, cum­nat al fraţilor interlopi.

La termenul de ieri, instanţa a anunţat avocaţii să depună concluziile scrise la dosar, stabilind pronunţarea pentru 29 ianuarie. Acest dosar a fost trimis în judecată în august 2013. În rechizitoriu se detaliază modul în care, din 2002 şi până în 2009, a acţionat gruparea de hoţi condusă de fraţii Cordu­neanu. În actul de acuzare apare şi o sumă colosală pe care interlopii ar fi obţinut-o cu ajutorul infractorilor mărunţi, dar mulţi trimişi în mai toate ţările din Uniunea Europeană.

„Limitân­du-ne strict la documentele din dosarul de urmărire penală, rezultă că din România către finanţarea activităţii a ieşit suma de 70.284 de euro, iar beneficiile au fost în cuantum de 1.650.000 de euro. Cu pri­vire la amplitudinea acestei ac­tivităţi se observă că ea presu­pune fluctuaţia celor implicaţi pe un areal ce cuprinde apro­ximativ 34 de ţări“, se arată în rechizitoriu.

Pentru probarea acuzaţiilor din prezentul dosar, procurorii ieşeni au colaborat cu autorităţi judiciare din mai multe ţări eu­ropene, dar şi cu Biroul Federal de In­vestigaţii (FBI) din Statele Unite ale Americii. Astfel, la dosar sunt ataşate mai multe documente referitoare la tranzacţiile efectuate între membrii reţelei, din străinătate către România, care au fost  furnizate anchetatorilor ieşeni de FBI.

Din rechizitoriu rezultă că principalul membru al grupării care se ocupa de coordonarea hoţilor de buzunare sau a tâlharilor era Marian Tiugă. La rândul său, acesta ar fi fost coordonat, din ţară, de soţia sa, Petronela, cea care se afla în palierul decizional al clanului şi care a fost deja trimisă în judecată în dosarul-mamă al fraţilor Corduneanu, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Maramureş.

Comentarii