Dragnea face curte Curţii

Ştirea începutului de an vine de la instituţia “Avocatului Poporului”, care a atacat la Curtea Constituţională articolul 2 din legea 90/2001, articol care împiedică persoanele condamnate penal să facă parte din Guvern. Sună ca dracu. Ştirea începutului de an vine de la un politruc înglodat în datorii la stat, care a atacat la CCR legea care îi interzice şefului său, infractorul Liviu Dragnea, să fie premier. Scena e atât de indecentă că nu merită comentată. Cel mult, să amintim că peste 140.000 de români au semnalat printr-o petiţie poziţia nefirească în care s-a aplecat Victor Ciorbea. Nici argumentele invocate de personaj nu fac obiectul acestui comentariu. Jurnalistul Liviu Avram a explicat pe larg într-un articol pe blogul ziarului Adevărul de ce Curtea Constituţională şi-ar contrazice propria jurisprudenţă prin admiterea sesizării. Ar fi poate de adăugat că actualul preşedinte al CCR, Valer Dorneanu, şi-a pus parafa, în 2001, pe legea discutată. La momentul respectiv, Dorneanu conducea Camera Deputaţilor şi a votat alături de colegii din PSD interdicţia pe care astăzi e chemat să o “abroge”. Rămâne de văzut pe unde va scoate cămaşa.

Nu cred că sesizarea privind neconstituţionalitea articolului invocat are de a face cu numirea lui Liviu Dragnea în funcţia de premier. Majoritatea  parlamentară construită în jurul PSD poate schimba oricând legea incriminată. La o adică, poate vota o lege prin care numai infractorii au dreptul să facă parte din guvern (să nu le dăm idei). Bătaia e mult mai lungă. Dragnea s-a folosit de această speţă, cu un puternic substrat politic, pentru a testa flexibilitatea “la schimbare” a magistraţilor CCR. O formă subtilă prin care liderul PSD îi întreabă pe judecători: “Dragii mei, haiducim împreună?”. Dragnea înţelege că fără sprijinul implicit al Curţii Constituţionale nu-şi poate duce “reformele” la capăt. E suficient să ne gândim la un eventual proiect de lege privind amnistia şi graţierea. Se subînţelege că un astfel de act nu va intra niciodată în vigoare fără complicitatea Curţii. Apoi, CCR joacă un rol destul de important în procedura de suspendare a preşedintelui. Potrivit legii fundamentale, şeful statului poate fi trecut pe tuşă numai în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei. Or, gravitatea acestor fapte se stabileşte „după consultarea Curţii Constituţionale”. Vă daţi seama ce caraghioşi ar fi pesediştii dacă l-ar acuza pe Iohannis de „x” fapte, iar magistraţii le-ar răspunde: „Domnilor, dar omul n-a greşit cu nimic”. Ştiu, nu le-ar păsa. Dar un pic tot s-ar înroşi.

Pentru Liviu Dragnea, admiterea sesizării CCR pe speţa discutată echivalează cu un mandat în alb acordat de puterea judecătorească să-şi facă de cap. Sau, poate mai bine spus, cu un steag alb ridicat de magistraţi, semn că i se predau. La o privire superficială pe componenţa politică a CCR, Dragnea are de ce să se teamă. Din cei nouă judecători, PSD, împreună cu UDMR, se bazează pe patru, în timp ce preşedintele Iohannis, împreună cu opoziţia, “dispun” de cinci magistraţi. Cu o nuanţă importantă. Mona Pivniceru, deşi propusă la CCR de liberali, s-a remarcat prin poziţii publice mai apropiate de fostul USL (ca să nu spunem că i-s dragi pesediştii). Aşa că meciul se joacă. Şi, dacă ne amintim că la nici cinci zile de la victoria PSD în alegeri, CCR a declarat constituţională legea abrogării celor 102 de taxe, aş spune că Dragnea are deja un om în plus pe teren.