Epilog INS la Ziua Naţională

Nici nu mai ştim când, din punct de vedere statistic, se prognozează dispariţia ultimului român. BERD-ul avansează cifra de 13,3 milioane prin 2050, în timp ce ONU crede că vom rămâne, totuşi, undeva pe la 15 milioane. Poporul român, în cadrele actuale, se comportă ca o specie incapabilă de adaptare. Nu şi-a propus să „eclozeze” în viitor, de aici şi riscul de a fi absorbit sau potopit de mari curente migraţioniste. Până atunci, de un sfert de secol, naţiunea se stinge, se află într-un declin uman şi material, dar sărbătoreşte în fiecare an cu fasole şi cârnaţi, dacă nu viitoarea ei extincţie, cel puţin amputarea unor membre ori extirparea unor organe. Primul în ordinea priorităţii operaţiilor pare a fi scoaterea creierului.

De departe, cel mai relevant articol de bilanţ cuvenit unei zile naţionale de 1 decembrie este o analiză a Institutului Naţional de Statistică (INS) despre creşterea disparităţii bunăstării naţionale între regiuni şi saltul spectaculos al sărăciei generale. De câteva trimestre bune, INS anunţă 3-4 procente de creştere. Guvernanţii ne-au proiectat aceste procente ca pe o epopeică realizare din care, până la urmă, ultimul român statistic va avea de câştigat. Este o dovadă a „ieşirii din criză”, cum îi spun unii, un semn al progresului şi apropierii de nivelul european al bunăstării.

La firul ierbii, „ieşirea din criză” are însă un preţ enorm. Doar o parte a ţării „a ieşit”, doar anumite categorii sociale restrânse „se bucură” de prosperitate. Lucrarea „Dimensiuni ale incluziunii sociale” de la INS, adusă în atenţie de Hotnews, este o oglindă crudă pentru o societate autistă, care-şi celebrează simbolurile naţionale cu o mândrie tâmpă şi nejustificată. Şi un motiv mult mai întemeiat pentru Cotroceni de a anula defilarea de Ziua Naţională decât tragedia de la Clubul „Colectiv”.

Pe scurt: cât de „unită” este România?

Sărăcia este mai mare de 7 ori în Moldova decât în Bucureşti-Ilfov. În ultimii cinci ani, disparitatea dintre Bucureşti şi celelalte zone a crescut în privinţa veniturilor nete şi al nivelului de trai. Recuperările, pe proiecţiile economice prezente, nu mai par posibile. Pe actualul model de dezvoltare, oricât s-ar zbate oraşele sau judeţele de unele singure, ele nu vor putea fi alternative la afacerile la Capitală, nu vor prinde prea multe din beneficiile creşterilor de venituri. După intrarea în UE, arată Sorin Pâslaru de la Ziarul Financiar, Bucureştiul ia cam tot, provincia mai nimic. Unirea de care vorbim la 1 decembrie este una făcută în beneficiul Bucureştiului. Legile economice îi surâd, investiţiile îl potopesc, avuţia se concentrează pentru 10% din populaţia ţării şi mici insule în vest.

Şi mai relevant este că în perioada Guvernului PSD, condus de „românul mândru”, social-democratul Victor Ponta, în perioada aşa-zisei reveniri economice, a crescut semnificativ sărăcia. O mică pătură de antreprenori (să le spunem aşa, deşi natura proprietăţilor sau a veniturilor este de multe ori legată strâns de afaceri cu statul sau, şi mai direct spus, în ţepuirea statului) reuşeşte să strângă tot caimacul creşterii. Restul societăţii are o gravă problemă. Dintr-o perioadă de referinţă de cinci ani (2010-2014), nivelul maxim de sărăcie se înregistra la sfârşitul anului 2014: crescuse la 25,4%, adică 5.39 milioane de români. Cu şase sute de mii de români (municipiile Cluj şi Iaşi la un loc), mai mulţi ca în anul anterior.

Pentru a vedea cât pariază România ca naţiune pe viitorul ei, cifrele sunt şi mai zguduitoare: 2 din 5 minori (40%) se zbăteau în sărăcie şi numai 1 din 6 vârstnici (15,5,%) erau în această situaţie. Aşadar, categoriile care trebuie educate, îngrijite şi formate pentru viitor sunt de departe cele mai afectate şi lipsite de resurse. Tot ce le-a oferit Victor Ponta a fost dublarea alocaţiilor.

Când ne vom trezi şi vom începe să vorbim serios de Ziua Naţională, ca despre o chestiune a mizelor, problemelor şi reuşitelor naţiunii, nu doar ca despre un eveniment istoric în care s-au alipit nişte teritorii? Atunci când în Bucureşti se va trăi de 20 de ori mai bine ca în Vaslui şi Botoşani? Când unul din doi copii va trăi în sărăcie, fiind incapabil să depăşească vreodată statutul de muncitor necalificat? Până la atingerea acestor cifre nu mai este foarte mult. Criza de încredere într-un „proiect naţional” este criza unei naţiunii şi este generată de asemenea realităţi. România se afundă într-o criză existenţială, iar tricolorul şi marşurile nu pot ascunde lipsa completă de soluţii.