Un caz cum nu s-a mai văzut la instanţele ieşene de judecată

(EXCLUSIV) Homosexuali din Italia, şantajaţi de la Grajduri

luni, 15 mai 2017, 02:00
3 MIN
 (EXCLUSIV) Homosexuali din Italia, şantajaţi de la Grajduri

Un tânăr dintr-un sat ieşean a pus la cale o metodă neconvenţională de a produce bani: a şantajat doi băieţi care se prostituau în Italia. Ieşeanul a locuit o perioadă cu victimele, i s-a propus şi lui să îşi vândă trupul membrilor comunităţii gay din Peninsulă, însă a refuzat. S-a întors în România cu un set de fotografii compromiţătoare cu cei doi amici şi a început să-i şantajeze. A primit 300 de euro de la românii care se prostituau în Italia, însă, în cele din urmă, a fost înhăţat de Poliţie. Judecătorii ieşeni au finalizat motivarea acestui dosar cu acuzaţii nemaiîntâlnite.

Judecătorii ieşeni au motivat sentinţa dintr-un dosar cu acuzaţii sexuale nemai­întâlnite. Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au condamnat încă de la finele lunii februarie un tânăr de 22 de ani din comuna Grajduri, iar motivarea sentinţei conţine informaţii halucinante despre fapta pentru care Emilian Florin Avădanei a fost condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare cu suspendare. 

Transfer pe Facebook

Tânărul ieşean a fost găsit vinovat de in­fracţiuni de şantaj şi de transfer neautorizat de date, victimele sale fiind doi amici care, cel puţin la momentul comiterii faptei, se prostituau în Italia. Judecătorii ieşeni men­ţionează că tânărul din Grajduri a comis fapta în anul 2015. Avădanei cunoştea un tânăr din judeţul Vaslui, cu care se împrietenise la discotecă. Amicul ieşeanului locuia alături de alţi doi băieţi într-un apartament din Italia, şi i-a propus lui Avădanei să meargă şi el în Peninsulă, pentru a-şi găsi un loc de muncă. Neavând în România nicio sursă de venit, Avădanei a decis să plece în Italia. A plecat pe 29 mai 2015, şi a locuit alături de cei trei băieţi – printre care şi victimele. Ajuns în Italia, ieşeanul a aflat că, de fapt, amicul său din Italia şi celelalte persoane se prostituau. Victimele i-au povestit că întreţin raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi, pe care îi racolau de pe o pagină de tip „Gay“, şi i-au propus şi lui să facă acelaşi lucru. Emilian Avădanei ar fi refuzat, însă, să se prostitueze. „În această perioadă (n.r. – cât a stat în Italia), în timp ce se afla singur în apartament, inculpatul a vizualizat pe lap­topul existent în imobil, pe care avea permisiunea persoanelor vătămate de a-l utiliza, un set de fotografii reprezentându-i pe C.S.G. şi B.D., în timp ce între­ţineau raporturi sexuale orale şi anale, în mod explicit. Astfel, fără a avea auto­rizarea persoanelor vătămate, inculpatul a transferat setul de fotografii pe contul său de Facebook“, au stabilit judecătorii ie­şeni, potrivit motivării publicate pe portalul rolii.ro.

Cum a început şantajul

După ce s-a întors în România, la finele lunii iunie 2015, ieşeanu i-a contactat pe cei doi amici homosexuali şi i-a ameninţat că, „în cazul în care nu va primi diverse sume de bani de la aceştia, va posta ima­ginile compromiţătoare, cu conţinut por­no­grafic, pe site-ul de socializare Fa­cebook“. Emilian Avădanei le-a trimis celor doi şi un set de fotografii pe care îl luase de pe laptopul lor, pentru a fi mai convigător. De teamă că cei din ţară vor afla cu ce se ocupă în Italia, cei doi au fost de acord să îi trimită bani ieşeanului. Au trimis, în total, 300 de euro, până au decis să anunţe Poliţia îngrijoraţi că şantajistul nu se mai oprea. Oamenii legii au descins în locuinţa tânărului de 22 de ani din Grajduri şi au descoperit materialele pornografice pe care acestea le deţinea şi în care apăreau cei doi amici din Italia. Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au decis ca, pe lângă cei doi ani şi trei luni de în­chisoare cu suspendare, Emilian Avădanei să meargă şi la o şcoală profesională, şi să presteze muncă în folosul comunităţii. 

Comentarii