Caută 
1 MIN
“Cine încetează să se dezvolte, încetează să fie bun.“ – deviza Kaufland
Povestea teiului, împreună cu alte poveşti, imaginată într-un spaţiu cultural mirific, amplu, trăit şi iubit de ieşeni, este o cale de a ajunge în topul oraşelor căutate de turişti. E bine de ştiut, turiştii cu bani sunt atraşi de istorioare meşteşugit întocmite, unice, nemaiîntâlnite în alte locuri. Priorităţile culturale ale Iaşului la nivel naţional, atât de dragi nouă, nu fac parte din ele. Din nefericire. Justific aserţiunea cu două exemple de pragmatism.
În a doua jumătate a secolului XX, un fermier evreu a făcut o crescătorie de peşte. Aşa au apărut câteva hectare de luciu de apă pe malul mării, lângă Haifa. În iarna următoare, un stol de păsări călătoare, venind din nord, s-a odihnit şi a iernat în ograda acestui fermier. Straniu e că şi în anii următori, până astăzi, păsările au continuat să ierneze lângă aceste iazuri, modificându-şi ancestralul traseu migrator. Îndată, un evreu deştept a mirosit potenţialul evenimentului. A făcut repede un program simplu (atenţie, adesea în turism programele sunt mai importante decât infrastructura specifică!) numit: “Minunea ecologică a secolului XX de lângă Haifa“. Prin el doritorii erau invitaţi să se scalde în energie pozitivă. Datorită acestei energii imanente pământului şi apei locului, păsările călătoare şi-au aflat casă nouă pentru iernat într-un rai al sănătăţii. Oricine le poate întovărăşi două săptămâni întregi (două ori şapte zile!) pentru suma de 3000 $ de persoană! Programul include: preluarea cu autocarul de la aeroport, hrană rece la pachet, ceaiuri calde, hrană pentru păsări, bicicletă, transportul la aeroport. Ieşeanul nostru, în înţelepciunea lui mirifică, o să râdă citind bazaconia. Cum aşa, indivizii ăia nu s-ar încărca mai eficient cu energie pozitivă prin mânăstirile noastre? Şi încă la sfert de preţ?! Ca un creştin ce sunt, răspund: evident că da. Dar banul e ochiul… ştiţi dumneavoastră a cui. Are alte trasee decât acelea ale bunului simţ.
În scurt timp, afaceristul nostru a câştigat destul. A construit în apropiere un hotel cu cinci stele, cu automobile electrice pentru fiecare cameră, cu program special de susţinere a simbiozei dintre păsări şi oameni. E vorba de turişti remarcabili din toate punctele de vedere. I-am văzut cu ochii mei. Risipesc banii pe toate fleacurile, sunt liniştiţi, tăcuţi, disciplinaţi, curaţi. La mijitul zorilor se cuibăresc în adăposturi camuflate cu ierburi uscate să nu streseze păsările. Le hrănesc să le ţină aproape, le filmează, le fotografiază, admirându-le pînă seara când merg la culcare o dată cu ele. Sunt convinşi că în paisprezece zile lumină se primenesc în cea mai pură, mai eficientă energie posibilă! Iarna degeaba cauţi camere la hotelul respectiv dacă n-ai rezervat-o cu cel puţin un an înainte. Proprietarul se gândeşte la extinderea lui, dacă nu l-o fi extins deja. Trăsnet, nu-i aşa?
Cârcotaşii vor cârcoti (ce altceva pot face?), da, dar ăla e evreu, ştie să facă bani din piatră seacă… apoi afacerea e în Israel, o ţară cu turism dezvoltat şi scump… Oricum, pe partea aia de lume oamenii au alte mentalităţi. Sunt departe de noi în timp, în spaţiu, în civilizaţie …
Celălalt exemplu ne e apropiat. Mulţi ieşeni ştiu despre ce vorbesc: este litoralul românesc, comunist, în perioada lui de glorie, anii ’60, ’70 ai secolului trecut. Ce se întâmpla pe atunci de era plin cu turişti din Germania Federală, Franţa, ţările nordice, ca să nu mai spunem de cehoslovaci, polonezi, maghiari? Cum era posibil ca Mamaia să fie cotată printre cele mai atractive staţiuni din lume? Răspunsul nu e complicat. Nişte comunişti deştepţi (sunt şi de-ăştia!), au conceput un program de dezvoltare a turismului, cuprinzând, într-un concept comun, infrastructură de calitate, servicii de top, preţuri convenabile. Era o viziune similară cu ce se întâmplă azi în Antalia.
De ce să fi venit neamţul de dincolo de zidul Berlinului la Mamaia? Avea de ce. Mâncare multă, diversă, pe gustul lor, gătită de bucătari cu şcoală. Căprioare, mistreţi, urşi, raţe, moruni, raci şi alte orătănii rare. Băuturi de toate culorile şi tăriile, chefuri cu muzică şi dans de toate stilurile, excursii în locuri inedite, surprize speciale pentru fiecare grup de turişti. Pe vremea aceea un român era fericit dacă făcea rost de bilete în sezonul estival, cu pile, şpagă, cadouri sau contraservicii!
Cârcotaşii vor cârcoti din nou. Asta-i bună! Dar ăia erau dictatori, opresori. Treaba se făcea cu forţa… Cu zâmbete şi amabilităţi false… Cine ar mai suporta aşa ceva acum, în deplina şi frumoasa noastră libertate?!
Dincolo de posibilele interpretări negativiste ale celor două exemple, poveşti cu afaceri de succes în turism sunt în lume cu nemiluita. Adevărul e că se pot face bani mulţi din această importantă industrie mondială. Problema e ca cineva să fie interesat de un asemenea caşcaval. În primul caz, un regizor privat, acţionând într-o ţară cu turism dezvoltat şi-a construit o afacere cu un scenariu câştigător. În al doilea, un altfel de regizor, o instituţie a statului autoritar dintr-o ţară nedezvoltată, şi-a propus un obiectiv major pe care l-a atins în timp record.
Astăzi, turismul românesc nu e nici armăsar, nici măgăruş. E o biată mârţoagă târându-se între proiectele anemice ale statului şi cele bazate în primul rând pe import de servicii ale firmelor de profil. Probabil că sunt mult mai mulţi turişti români în străinătate decât străini veniţi în România. Asta într-o ţară ce poate oferi mult în turismul ecologic, al tradiţiilor, al peisajelor încă nealterate de civilizaţie şi poluare. Cam ce se caută acum în domeniu…
Dar, de ce vorbim noi, aici, la observatorul urban din Iaşi, de turismul românesc? E simplu. Oraşul nostru ar trebui să fie unul din polii esenţiali de dezvoltare ai acestuia. Nici vorbă de aşa ceva! Asta doare… Cum, oraşul nostru cu istorie bogată, oraşul unirilor, al monumentelor şi culturii e codaş, e nesemnificativ într-o afacere atât de profitabilă… Cine poate să înţeleagă? În fine. Se poate bate mult apa în această piuă. Ideea e dacă am putea fi, vreodată, pragmatici. Dacă vrem să câştigăm dintr-o asemenea industrie. Dacă ne putem propune un ţel profitabil pentru toţi ieşenii. Aici e buba. Turismul presupune conlucrarea armonioasă a mulţi şi diverşi actori.. Prin urmare e nevoie de scenariu şi regie. Cine e scenaristul? Cine e regizorul? Aşa cum ne place nouă să mergem hotărât înainte cu ochii legaţi, sunt toate şansele să nu fie identificaţi niciodată…
Ioan Oancea, manager al unei companii de soluţii arhitecturale, a fost arhitect-şef al Iaşului
