Forţele irakiene recuceresc ultimul bastion al Statului Islamic din nordul ţării

joi, 05 octombrie 2017, 09:30
1 MIN
 Forţele irakiene recuceresc ultimul bastion al Statului Islamic din nordul ţării
Forţele irakiene au anunţat joi că au recucerit centrul oraşului Hawija, ultimul bastion al grupării jihadiste Stat Islamic (SI) şi au afirmat că îşi 'continuă înaintarea' pentru eliberarea zonelor adiacente, informează AFP. Unităţile armatei şi poliţiei, precum şi forţele paramilitare ale Hachd al-Chaabi angajate în lupta pentru recucerirea oraşului Hawija, 'au eliberat întreg centrul Hawija şi îşi continuă înaintarea', afirmă într-un comunicat generalul Amir Yarallah, care conduce operaţiunile, scrie Agerpres.
Această avansare în bătălia pentru Hawija, lansată la 21 septembrie, intervine în condiţiile în care forţele irakiene îşi continuă luptele pe un alt front, cel din deşertul de la frontiera din vest cu Siria, relateaza Agerpres.

În această zonă de-a lungul frontierei permeabile cu Siria, ţară sfâşiată de peste şase ani de războiul civil, jihadiştii nu mai deţin decât două localităţi: Rawa şi al-Qaim, la frontiera cu provincia Deir Ezzor din Siria. La 19 septembrie, forţele irakiene au lansat o ofensivă pentru a le recuceri, conform Agerpres.

Hawija, situat la 230 de kilometri nord de Bagdad, este un oraş sunit cu peste 70.000 de locuitori, supranumit 'Kandaharul Irakului' din cauza prezenţei de combatanţi extremişti, după numele bastionului talibanilor din Afganistan. Hawija este unul dintre ultimele oraşe aflate în mâinile SI în Irak, jihadiştii fiind alungaţi în ultimele luni din majoritatea teritoriilor pe care le-au cucerit în 2014.

SURSA: Agerpres

Comentarii